euNuke:

S-a scurs aproape un deceniu de teroare exacerbată in massmedia occidentală, timp in care am fost practic pironiţi într-o realitate cruntă, sîngeroasă cu fiecare ştire, reportaj, documentar despre acel fenomen cunoscut sub numele odios de jihad, in consecinţă nu trebuie să ne mire starea de spirit a europenilor ce pendulează între disperare şi furie atunci cînd subiectul este repus pe tapet. Sîntem prinşi într-o angoasă molipsitoare ce spulberă orice adiere de luciditate şi înlătură orice poftă de incursiune cerebrală in vintrele islamului, lăcaş pestilenţial perceput tot mai pregnant ca un soi de iad contemporan.

Şi atunci cum am putea să ne împotrivim răului ce-şi întinde negurile peste minţile noastre dacă nici măcar nu mai ştim cum arată in concreteţea sa imediată, nudă, brută, neînflorită, nealterată de arabescurile funebre împletite de cioclii presei internaţionale, necenzurată de struţii politicii apusene? Cum ar putea un om obişnuit, dotat cu psihic normal, cu o rezistenţă medie la ştirile despre apocalipsa zilnică, să fie convins să arunce o privire de profunzime asupra pericolului reprezentat de proliferarea unei demenţe colective cu pretenţii de religie globală?

Nu cred că mesajul ce defineşte primejdia şi lansează un avertisment mai poate atinge conştiinţa omului recent in condiţiile in care acesta blochează instinctiv orice ştire despre islam. E nevoie de un paliativ pentru a readuce omul in ipostaza de fiinţă capabilă de discernămînt şi decizie de ordin etic. Tentative au fost in laboratoarele culturale ale occidentului, pentru că numai dinspre aceste medii poate sosi gestul salutar, şi am putut observa cu toţii, pe viu, reacţia publicului vizat, a fost extraordinar cum cîteva mîzgăleli mai mult sau mai puţin umoristice au aruncat in aer 1 miliard de drept-credincioşi neobişnuiţi ca cineva să-i folosească drept obiect de amuzament şi subiect pentru [micro]opere de artă. Efectul emoţional al publicării unei singure caricaturi a depăşit in anvergură spaimele provocate europenilor de 1000 de asasinate rituale.

Acum, din Anglia, se iveşte o nouă satiră, cea cinematografică, şi, in sfîrşit, tabuurile ce învăluiesc islamul vor începe să se năruie sub hohotele noastre. Comediantul britanic Christopher Morris, cunoscut pentru seriile de sale de televiziune, a aruncat pe piaţă epopeea unor aprigi luptători, evocînd suferinţele şi frămîntările tinerilor jihadişti ce sălăşluiesc in Regat deghizaţi in cetăţeni obişnuiţi; cu această producţie sîntem poftiţi intr-o excursie hilară prin sufrageriile şi mansardele teroriştilor şi urmărim glorioasele fapte de arme ale soldaţilor lui Allah dintr-o perspectivă casnică, colocvială.

euNuke, ăsta îmi scăpase. Dacă nu trimiţi măcar un mail să semnalezi comentariile suspecte de-o eventuală postare, se mai pierd.(costin)

Fragmentul A Hajj Gone Wrong a apărut şi în ediţia romană a revistei Foreign Policy nr.16 din 10 mai sub titlul Un pelerinaj ratat, reluat şi de Dilema veche.

Un pelerinaj ratat

“Lăsaţi-mă în pace! Uite că am făcut şi pelerinajul la Mecca” – , zise Dulham Chachi, în timp ce familia ei o îmbrăţişa la întoarcere. “M-am întors vie şi nevătămată. Nu e nevoie să faceţi atâta caz”.

“Oamenii se roagă pentru ca soarta să le decidă momentul morţii chiar atunci când se află în locurile sfinte”, a îngânat cineva, poate în speranţa că Dulhan Chachi ar fi putut a treacă printr-o transformare după pelerinaj. “E o mare binecuvântare să mori acolo”.

“O să mă rog în continuare”, a mormăit ea. “N-ai decât să te duci tu în pelerinaj la Mecca şi să te alegi tu cu binecuvântarea aia. Eu, una, mulţumesc de o mie de ori că m-am putut întoarce întreagă, ca să pot să mor la mine acasă. Ce fel de moarte poate fi aia? Printre străini şi fără nimeni care să-ţi sape groapa?” Se înfierbântase vorbind. “Nu am nevoie de un rai simandicos. N-aveţi decât să vă ţineţi voi grădina raiului. Mie una îmi ajunge grădina mea de aici”.

Pe măsură ce se strângeau să o audă pe Dulhan Chachi povestind peripeţiile pelerinajului ei la Mecca, oamenii nu se puteau abţine să nu clatine din cap a mirare, să nu-şi acopere gura ca să nu izbucnească în râs, şi să nu se gândească în sinea lor, Doamne fereşte! De la un cap la altul, pelerinajul lui Dulhan se dovedise a fi un chin mai groaznic decât în cele mai cumplite vise ale ei. A început chiar în momentul în care vaporul a ridicat ancora de la Bombay, când i s-a făcut rău şi a început să vomite; abia putea să se ţină pe picioare sau să stea aşezată, să mănânce sau să bea. Nici clima din Arabia nu i-a priit, iar înghesuiala pelerinilor cu atât mai puţin. Se hotărâse însă să facă pelerinajul, aşa că, ghinion, trebuia să îndure tot. Dacă ar fi fost după ea, ar fi renunţat la mijlocul drumului şi ar fi făcut imediat cale întoarsă.

“Oamenii tot veneau, un val după altul!”, i-a povestit Ammei câteva zile mai târziu, ştergându-şi lacrimile între ropote de plâns isteric. “Era o explozie de oameni, oriunde te-ai fi dus. Parcă erau toţi nebuni, încercând să îndeplinească toate ritualurile cât mai repede posibil, atât de nebuni că dacă te împiedicai şi cădeai te călcau în picioare. Asta se cheamă pelerinaj? Toată lumea bălmăjea câte o rugăciune sau două, fără să ştie ce spun, încercând mai ales să rămână în viaţă. Gata cu toate astea! Ce pot să-ţi spun eu, când totul se rezumă la răsplată şi pedeapsă în lumea de apoi? Aruncă cu pietrele în Satana, crezând că este cel adevărat. Pesemne că Necuratul l-a îmbrobodit pe unul dintre profeţi. Dar ce fel de profet te pretinzi, dacă Satana îşi pierde timpul lui preţios cu tine? Aşa că toată lumea se face că face ce trebuie, dar nimeni nu are suficientă minte în cap să priceapă înţelesul ascuns. Ce să-ţi spun eu? Pedeapsă şi răsplată. Da, se învârt ca nebunii în jurul pietrei Kaaba. Se înghesuie şi se împing, dau din coate şi se luptă unii cu alţii, ferit-a Cel de Sus! Apoi încearcă toţi să pupe cât pot de tare stânca aia, ştii care, piatra aia, Sang-e Aswad. Cineva a zis că nu ne băgam la partea asta, dar vezi ce ţi-e şi cu soarta asta? S-a năpustit un val de oameni din toată mulţimea aia, şi nici nu m-am dezmeticit bine că m-am trezit drept în faţă cu Sang-e Aswad. Când mi-am ridicat capul să o sărut”, povesti ea, zgâlţâindu-se de râs, “ce să văd? O piatră neagră mânjită de scuipatul tuturor nebunilor care o sărutaseră. Oamenii o lingeau, o pupau, şi dacă ar fi putut, ar fi ronţăit-o. Eram cu faţa la doar câţiva centimetri de piatră şi tocmai mă pregăteam să îmi pun buzele pe ea, când toate balele alea aproape că mi-au întors stomacul pe dos, aşa că m-am ferit. Oamenii erau atât de obsedaţi de pupăturile şi săruturile lor lipicioase! M-am tras deoparte şi am zis du-te frate, n-ai decât să o pupi tu cât vrei! Imaginează-ţi puţin scena asta”.

Auzindu-i istorisirea, inima Ammei trebuie să fi tremurat de frică şi ea trebuie să se fi rugat în sinea ei, iart-o Doamne, iart-o Doamne, dându-şi seama, în acelaşi timp, că în faţa lui Allah, singura cale de iertare era în speranţa că Allah va înţelege că Dulhan Chachi nu era în toate minţile.

Punctele cheie ale platformei electorale promovate de Jon Gnarr au fost promisiunile de a distribui prosoape gratuite la toate bazinele de înot, de a dota grădina zoologică cu nou urs polar şi de a construi un Disneyland în vecinătatea aeroportului. Mai că-mi vine să mă mut în Reykjavik.

Această poveste a fost prezentată (în engleză, eu doar am tradus) de Dr. Pepper pe data de 23 mai ca un comentariu la afirmaţiile cu iz de mahala ale unui vizitator plin de el (portocala mecanică).

Pataphyl: Munca pe bani

Toată lumea cunoaște TEOREMA SALARIULUI, care spune că inginerii și oamenii de știință nu pot NICIODATĂ să cîștige la fel ca oamenii de afaceri și comercianții.
Aceasta teoremă poate,în sfîrșit, să fie demonstrată prin rezolvarea unei ecuații matematice simple:

Ecuația noastră se bazează pe două postulate foarte cunoscute:

Postulatul nr.1 : Cunostințele înseamna Putere
Postulatul nr.2 : Timpul înseamnă Bani

Orice inginer știe că : Puterea = Muncă / Timp
De aici:

(Putere = Muncă/Timp) & (Cunoașterea = Putere) =>

Cunoașterea = Muncă / (Timp = Bani) => Cunoaștere = Muncă / Bani => (cf. regula de trei simplă)

Bani = Muncă / Cunoștințe

Din formulă, prin aplicarea condițiilor la limite (0 și – respectiv – ∞) obținem:

lim(cunoștințe-> 0) Bani = ∞
lim(cunoștințe -> ∞) Bani = 0

în condițiile în care constanta Muncă este oricît de mică sau de mare.

Prin urmare,
Cînd Cunostințele tind spre zero, Banii tind către infinit, oricare ar fi valoarea atribuită Muncii, aceasta putînd fi foarte slabă.
Invers, cînd Cunostințele tind spre infinit, Banii tind spre zero, chiar dacă valoarea Muncii este ridicată.
De unde următoarea concluzie, evidentă: Cu cît cunoasteți mai puțin, cu atît mai mulți bani veti cîștiga.

P.S. : Cei dintre Dvs. care au avut unele dificultăți în a intelege raționamentul de mai sus vor trebui sa fie cel mai bine remunerați …

Israelianca: Mesaj al Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a catre americani

Subject: To the citizens of the United States of America from Her Sovereign Majesty Queen Elizabeth II

In light of your failure in recent years to nominate competent candidates for President of the USA and thus to govern yourselves, we hereby give notice of the revocation of your independence, effective immediately. (You should look up ‘revocation’ in the Oxford English Dictionary.)
Her Sovereign Majesty Queen Elizabeth II will resume monarchical duties over all states, commonwealths, and territories (except Kansas, which she does not fancy).
Your new Prime Minister, Gordon Brown, will appoint a Governor for America without the need for further elections.
Congress and the Senate will be disbanded. A questionnaire may be circulated next year to determine whether any of you noticed.
To aid in the transition to a British Crown dependency, the following rules are introduced with immediate effect:
———— ——— –
1. The letter ‘U’ will be reinstated in words such as ‘colour,’ ‘favour,’ ‘labour’ and ‘neighbour.’ Likewise, you will learn to spell ‘doughnut’ without skipping half the letters, and the suffix ‘-ize’ will be replaced by the suffix ‘-ise.’ Generally, you will be expected to raise your vocabulary to acceptable levels. (look up ‘vocabulary’ ).
———— ——— —
2. Using the same twenty-seven words interspersed with filler noises such as ”like’ and ‘you know’ is an unacceptable and inefficient form of communication. There is no such thing as U.S.English. We will let Microsoft know on your behalf. The Microsoft spell-checker will be adjusted to take into account the reinstated letter ‘u” and the elimination of ‘-ize.’
———— ——-
3. July 4th will no longer be celebrated as a holiday.
———— —–
4. You will learn to resolve personal issues without using guns, lawyers, or therapists. The fact that you need so many lawyers and therapists shows that you’re not quite ready to be independent. Guns should only be used for shooting grouse. If you can’t sort things out without suing someone or speaking to a therapist, then you’re not ready to shoot grouse.
———— ——— -
5. Therefore, you will no longer be allowed to own or carry anything more dangerous than a vegetable peeler. Although a permit will be required if you wish to carry a vegetable peeler in public.
———— ——— -
6. All intersections will be replaced with roundabouts, and you will start driving on the left side with immediate effect. At the same time, you will go metric with immediate effect and without the benefit of conversion tables. Both roundabouts and metrication will help you understand the British sense of humour.
———— ——–
7. The former USA will adopt UK prices on petrol (which you have been calling gasoline) of roughly $10/US gallon. Get used to it.
———— ——-
8. You will learn to make real chips. Those things you call French fries are not real chips, and those things you insist on calling potato chips are properly called crisps. Real chips are thick cut, fried in animal fat, and dressed not with catsup but with vinegar.
———— ——-
9. The cold, tasteless stuff you insist on calling beer is not actually beer at all. Henceforth, only proper British Bitter will be referred to as beer, and European brews of known and accepted provenance will be referred to as Lager. South African beer is also acceptable, as they are pound for pound the greatest sporting nation on earth and it can only be due to the beer. They are also part of the British Commonwealth – see what it did for them. American brands will be referred to as Near-Frozen Gnat’s Urine, so that all can be sold without risk of further confusion.
———— ———
10. Hollywood will be required occasionally to cast English actors as good guys. Hollywood will also be required to cast English actors to play English characters. Watching Andie Macdowell attempt English dialogue in Four Weddings and a Funeral was an experience akin to having one’s ears removed with a cheese grater.
———— ———
11. You will cease playing American football. There is only one kind of proper football; you call it soccer. Those of you brave enough will, in time, be allowed to play rugby (which has some similarities to American football, but does not involve stopping for a rest every twenty seconds or wearing full kevlar body armour like a bunch of nancies).
———— ———
12. Further, you will stop playing baseball. It is not reasonable to host an event called the World Series for a game which is not played outside of America. Since only 2.1% of you are aware there is a world beyond your borders, your error is understandable. You will learn cricket, and we will let you face the South Africans first to take the sting out of their deliveries.
———— ——–
13. You must tell us who killed JFK. It’s been driving us mad.
———— —–
14. An internal revenue agent (i.e. tax collector) from Her Majesty’s Government will be with you shortly to ensure the acquisition of all monies due (backdated to 1776).
———— —
15. Daily Tea Time begins promptly at 4 p.m. with proper cups, with saucers, and never mugs, with high quality biscuits (cookies) and cakes; plus strawberries (with cream) when in season.
———— ——

God Save the Queen!

PS: Only share this with friends who have a good sense of humour (NOT humor)!

Pataphyl: A Norman Rockwell moment

These are possibly the 5 best sentences you’ll ever read:

You cannot legislate the poor into prosperity by legislating the wealthy out of prosperity.

What one person receives without working for, another person must work for without receiving.

The government cannot give to anybody anything that the government does not first take from somebody else.

When half of the people get the idea that they do not have to work because the other half is going to take care of them, and when the other half gets the idea that it does no good to work because somebody else is going to get what they work for, that my dear friend, is the beginning of the end of any nation.

You cannot multiply wealth by dividing it.

despre cîntec: [ For the comment behind the line "bowl like a retard" see: Obama's "Special Olympics" Joke ; For the comment about Obama's brother in the Kenyan mudshack, see here: Barack Obama's 'lost' brother found in Kenya ] This is a parody of “You Picked a Fine Time to Leave Me, Lucille” by Kenny Rogers. Written and sung by Jonathan McWhite. Guitar accompaniment by David McWhite.

Secvenţa care a inspirat titlul: Obama’s “Special Olympics” Joke

Autorul despre el: Poor James Statement : I am an oddity I admit, a guy with a life long love of music, art and literature, living in the sticks in a little cabin (built with my own hands) with my girlfriend, her two horses, three dogs, three cats, plus the occassional stray who drops by for brunch, and yet… I am a right-wing conservative. How can this be you ask? Quite simply, I have a built in, infallible bull-shit detector (gift from my dear ol’ Dad.) (mai departe, dacă vă interesează puteţi citi în secţiunea descriptivă a clipului)

Cristian Birta
Mihnea Maruta
Adrian Nastase
Cristian Şuţu
Robert Turcescu

Am inscris patrupedu’ şi anul acesta. După anul trecut, în care festivitatea de premiere a inclus glume cu organe pe care standardele impuse de emil pe blog nu imi permit să le divulg, post pronunţa vorba poetului conform căreia, mă doare fix in paişpe cine iese, cine nu iese, cum şi pe unde iese cîştigător. E complet irelevant. Totuşi, roblogfestu’ fiind un eveniment de la care nu credeam ca mai pot avea surprize, să il vad pe Adrian Năstase în juriul blogurilor politice, acelaşi Adrian Năstase care înainte de alegeri în compara pe Băsescu cu Hitler , este un deliciu.

Succesuri doresc lor, dumneavoastră, mie şi participanţilor!

Actualizare
Despre blogurile cîştigătoare la secţiunea politică a roblogfestului de anul trecut, şi despre cum au tratat ele evenimentele din Republica Moldova de la acea vreme: Roblogfest 2009 şi Republica Moldova de după alegeri …asta ca să vă faceţi o idee în ce priveşte seriozitatea competiţiei

Cu îngăduinţa necerută a autorului (dar sper să nu supere) reproduc ultima povestire primită de la Pataphyl şi apărută în original pe situl egophobia.ro. O potriveală bizară şi pe care o veţi înţelege abia după ce veţi citi povestirea de mai jos, face că imediat după lectura acestei piese am găsit următorul mesaj în cutia de corespondenţă a sitului nostru:

Good Morning,

If you search for new business partners, we are glad to offer you the new 2010 edition of the Eurasian Business Directory – DVD database of 1.200.000 companies from Russia and countries of Eastern Europe, translated into English language.

The database contains the name, postal address, phone, fax, website, email, contact name, country of representation and description for each company.

…..

The price of the Directory is 210.- Euro, inclusive of shipping to your country.

You may also be interested in the Russian VIP Database – directory with contact details of the Russian billionaires and millionaires.

Mr. Sergey Petrov,
ZakMedia

Să-i răspund domnului Petrov… dar ce mă fac dacă primesc un catalog cu pulemioţi si vîrtălăi din coloana confidenţială a acelui “Russian VIP Database”.

Un norocos

Radu Părpăuţă

Prin ’90 sau ’91, am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popîc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate – drace călugăre! – om de afaceri! Eram editor fără de editură (pe care n-am mai înfiinţat-o nici pînă în ziua de azi) şi colaborator la un ziar, aşadar nici cîine, nici ogar, nici călare nici pe jos, însă mă ţineam tare: nici eu ca dracul, dar nici dracul ca mine. Însă între oamenii grei de acolo nu eram nici în car, nici în căruţă, nici în teleguţă, nici oaie între lupi, nici lup între oi, adică aşa cum îmi place mie – de ce n-aş spune-o ! –cel mai mult în viaţă: nici cu viii – mai mult cu viile! – nici cu morţii, nici cîrciumă-n pungă, nici parale‑n drum.

Nici-niciul cu pricina nu mă împiedică să beau şi să mănînc pe veresie, alături de colectiv, la astfel de adunături, care la noi sînt o lungă înşiruire de chiolhanuri, cu toasturi şi chefuri de pomină, pitite sub vocabule care mai de care mai simandicoase: bufet suedez, cocktail, dineu. Aşadar cot la cot cu alţi fruntaşi în asemenea trebuşoare, înfulec, în pofida faptului că şirul de mîncători de urzici prăjite, care m-au precedat în clanul meu, mă face să-i analizez pe ceilalţi şi să m-apuce sila. Noroc că nu-s rău de scîrbă şi alung repede din sine întrebările privind pe unii care muncesc şi trăiesc ca vai de ei şi pe alţii care se îndoapă de pe urma primilor.

Aşa am procedat şi acum, călcîndu-ne în picioare, îmbrîncindu-ne şi ghiftuindu-ne de era mai-mai să dărîmăm masa plină vîrf cu bunătăţuri. M-am nimerit cot la cot cu unul Vasea din Bălţi, editor şi el de cărţi naţionale, de care va fi vorba mai la vale (iaca rima c-am scăpat‑o!). De Vasea vreau să zic, care se înfrupta lupeşte alături de mine, punînd bazele unui pod de cîrnaţi şi caviar între noi. Ne-am mai potolit cînd a intrat prefectul să ne spună „cîteva cuvinte” care pînă la urmă s-au dovedit a fi un sac de poveţe din noul limboi de lemn. În final prefectul a toastat pentru succesul lucrărilor, atunci dîndu-ne seama că paharele umplute cu şampanie de pe masă, pe care noi le horpăisem de mult, erau pregătite pentru toast. Noroc cu fraţii basarabeni care au scos imediat cîteva sticle de votcă. Prefectul a toastat şi a plecat. Noi am rămas să începem lucrările „pe secţiuni”, dar unu’ Liova, cam şpanchi şi cu glas gros, brejnevist, a zis că-i mai bine să rămînem „grămăjoară”, ca între fraţi ce sîntem şi să dezbatem împreună cum să scăpăm economiceşte de porcii ceia de ruşi. În fine, ne-am întins la votcă pînă seara, ducîndu-se dracului toate discuţiile.

A doua zi au mers pe la mănăstirile din nordul Moldovei, după program, de predilecţie pe la cramele acestor mănăstiri. A treia zi s-au întors la Iaşi să încheie lucrările şi să semneze protocoale, dar necazul e că s-a început cu un nou toast; iar pe urmă, hai, mai luaţi oleacă, olecuţă, olecuţică macar. Aşa că s‑a semnat în final un protocol de continuare a dezbaterilor la Chişinău. „Veniţi şi voi la noi –zicea Liova cu glas dogit – că nu-i de chip, nu trebuie să ne lăsăm pînă nu scăpăm de porcii ceia de ruşi”.

Dar ce s-a petrecut în cele două zile şi mai bine am aflat de la alţii, căci iată ce s-a întîmplat. În pauza de masă din prima zi, Vasea, editorul meu din Bălţi, vede pe stradă o liotă de cetăţeni care hîşcîiau nişte cartonaşe, care cu degetul, care cu cîte o monedă. „Ce fac aceia, bre”? mă întreabă. Şi i-am explicat că sînt nişte lozuri cu o peliculă deasupra şi că, răzuind-o, poţi cîştiga bani. „Da’ nu-mi iei şi mie unu’?” „Îţi iau”. Am cumpărat două cartonaşe, Magic parcă se chemau: unul pentru mine, unul pentru Vasea. Hîşcîi eu, nimic. Hîşcîie Vasea, un milion de lei! Măi, al dracului! Vasea nici nu realiza valoarea cîştigului, foarte mare la vremea aceea, fiindcă nu ştia valoarea banilor româneşti. Mergem la chioşcăreasă să ridicăm banii, dar nu, sume atît de mari nu pot fi încasate decît de la Centru, de la Bucureşti. Na, Părpăuţă! Din toată bogăţia mea de prosper om de afaceri, m-am împrumutat de la Ovidiu Nimigean, care-i mai bogat ca mine, şi hai cu Vasea la Bucureşti. Bineînţeles, i-am plătit şi lui, fiindcă nu avea nici o rublă ştearsă: venise cu Liova cu maşina să încerce marea cu degetul. Pe tren îi spun: „Măi Vasea, da’ mi-i da şi mie o sumă.” „O să mai videm.” Am schimbat subiectul. Şi ce credeţi că discutam? „Îs bune şi afacerile cu cărţi, da’ hai să facem ceva mai mare” zice Vasea, îndu-mi-se cu luare aminte în ochi. „Ce?” „Un pulemiot de ceala nu vrei”? „Ce pulemiot?” „Mitralie de aceea”. „Mitralieră? Da’ cum poţi să mi-o aduci”? „Dărăgoi moi, asta nu te interesează pe tine. Vrei sau nu vrei”? „Nu vreau, dom’le, lasă-mă-n pace”. După o vreme Vasea iar: „Da’ un vîrtalău nu vrei?” „Ce-i acela vîrtalău?” „Un – şi Vasea vîntură degetul prin aer – un licopter de ceala”. „Un elicopter? Da’ cum poţi să mi-l aduci?” „Asta nu te interesează pe tine. Noi îl facem bucăţi şi ţi-l trimitem”. „Nu-mi trebuie, dom’le, ce să fac cu el?” „Cum ce să faci? Tu nu vrei să vinzi cărţi? Le duci cu vîrtalăul de la Iaşi la Piatra Neamţ, de la Piatra Neamţ la Sibiu… Tu numai stai, cum stăm noi bunioară aici-aşa ia, şi dai telefon pe mobilnic: Alio, trimiteţi vîrtalăul la Timişoara ori la Vaslui… Ei?” „Nu-mi trebuie, dom’le, lasă-mă-n pace!” Şi mă gîndeam că poate e normal ca Norocul să-i surîdă unuia care vinde, fie şi virtuale, elicoptere şi mitraliere.

Ajungem la Bucureşti, scoatem banii şi apoi Vasea intră în primul restaurant ultraelegant, indiferent la protestele mele. Apar nişte chelneri în fracuri albe, cu meniul. Vasea îl apucă şi-l ţine cu susu-n jos. Încearcă o vreme să citească apoi îl trînteşte pe masă: „Aduceţi tăt ce aveţi!” spuse cu nonşalanţa lui Richard Gere la un dineu la „Ritz”. Numai că Vasea nu prea arăta a Gere; cu un costum alburiu, cam boţit, cu o cămaşă în carouri şi cu cravată roşie-roşie. Am băut şi am mîncat nişte chestii foarte ciudate, care tremurau în farfurie, dar Vasea le înfuleca de parcă în fiecare zi îi pune aşa ceva pe masă bucătăreasa. După un timp Vasea s-a mai înmuiat: „Măi, românaşule, hai să spaiom un cîntic. Aceala cu Siberii de gheaţă îl ştii?” „Nu” „Ce păcat!” Şi mi l-a cîntat Vasea, vărsînd şi cîte-o lacrimă. Pe urmă a scos din buzunarul de la piept nişte fotografii: soţia, fiica Aliona, un bărbat. „Îl vezi pe ista? – zice arătîndu-mi bărbatul din fotografie – ista se culcă cu soră-mea.” „Vai”, fac confuz. „Cum nu, măi românaşule, dacă-i cumnatu-meu”. Pe urmă am trecut la politică şi a început să bată cu pumnul în masă: marea greşală este că s-au încălcat pastaiano normele leniniste, pastaiano! . Dacă nu se încălcau normele leniniste acuma era bine în Rusia. Dar aşa… La Bălţi are o casă pe pămînt şi cu bănişorii iştia o s-o repare, că altfel n-avea cum. „Dacă la Moscova pravitelstvo nu încălca pastaiano normele leniniste… Dar n-am avut noroc”. În fine a împărţit banii, mi-a dat şi mie o sumă frumuşică, nu mă pot plînge. Acolo ne-am despărţit, el voind să-şi caute nişte neamuri prin Bucureşti. „Noroc, măi românaşule!” mi-a zis la despărţire, în timp ce ne pupam amestecat: cu muci şi lacrimi.

Da! Am avut noroc în viaţă de oameni buni. Să dea Dumnezeu să mai am..

Musulmani căsăpesc cu dedicaţie alţi musulmani. Astfel de ştiri vin, sînt raportate neutru şi uitate rapid. De această dată coincid cu darea publicităţii a unui studiu realizat de Centrul de Combatere a Terorismului de pe lîngă academia militară West Point din SUA. Intitulat “Deadly Vanguards: A Study of al‐Qa’ida’s Violence Against Muslims“, acest raport concluzionează: între 2004 şi 2008, doar 15% dintre cele 3010 de persoane ucise de Al Qaeda au fost occidentali. În rest, Al Qaeda luptă cu determinare pînă la ultimul musulman.

Şase idei luminate oferite de imperii ale răului

“Când vedem ceea ce am făcut la conferinţa la înalt nivel asupra climei de la Copenhaga, acesta este răspunsul, asta este ceea ce se întâmplă, înţelegeţi ce vreau să spun?”

“Eu cred că dacă doar se face un pas pe afară sau se vizitează locul unde am lucrat mai înainte în Chicago se înţelege că schimbarea climatică şi temperaturile record care probabil că sunt produse de schimbarea climatică, este cu noi…As spune că şi în locurile în care era normal să fie vremea rece, recordul de frig…modelele de climă au fost afectate de schimbarea din clima noastră.”

“Este atât de frig că vrăbiile care s-au înghesuit sub plasticul de sub pontonul nostru încălzit nu vor să plece.”

a declarat pentru USA Today Scooter Montgomery, manager in Pensacola, Florida.

Un fragment:

“Trebuie să începem prin recunoaşterea unui adevăr dur: Nu vom eradica conflictele violente în timpul vieţii noastre. Vor exista momente în care naţiunile – acţionând individual sau în grup – vor găsi că utilizarea forţei nu este numai necesară ci şi justificată moral.”

Waw, chiar Obama să spună asta, că utilizarea forţei este necesară şi justificată moral în anumite momente? Unde este Barack Obama de la Cairo? Parcă ar fi vorbele lui George W.Bush nu ale celui pe care-l lăuda Fidel Castro (iar acum îl critică)!

Americanii au sărbătorit în fel şi chip momentele oficiale de la Oslo, Norvegia. Iată ce a conceput cu acest prilej Steven Crowder de la PJTV (H/T Michelle Malkin):

Ultimile versuri:

“Liberate Iraq
You get no peace prize
Curb AIDS in Africa
No peace prize
Your last name is Bush
You get no peace prize
Ha, no peace prize
Obama, gets a peace prize
Automatic, Peace Prize
Huh, peace prize
Everybody, peace prize!”

La Jakarta, capitala Indoneziei a avut loc o ceremonie de dezvelire a unei statui care-l înfăţişează pe copilul Barrack Obama chiar în curtea şcolii unde a învăţat cel care era numit pe atunci Barry Soetero. Ciudăţenia constă în faptul că statuia lui Barack Obama copilul poartă medalia Premiului Nobel pentru Pace! Arc peste timp, Conducător iubit…

În multe feluri este trimisul lui Dumnezeu pentru că lumea e … vai de capu ei [interpretare t.]

… a spus Sting glumind.

Nu mă pot gîndi la un alt om mai bine pregătit din cauza trecutului lui, a educaţiei, în special în ceea ce priveşte islamul.

Speranţa mea este că vom începe să vorbim despre subiectele importante, să nu ne mai pese dacă lui Dumnezeu îi pasă de culoarea pielii [rasiştii republicani fac asta n.t.]

Cu toţii evoluăm înspre a ajunge o familie mare şi nu mai putem trai separat

Breitbart: Sting: Obama best person to handle world’s ‘mess’

Un bărbat aterizează la aeroportul Ben-Gurion cu două valize mari. Vameşul deschide prima valiză şi vede că e plină cu bani. Uimit, vameşul întreabă:
- De unde ai atîţia bani?
- N-ai să crezi, dar m-am plimbat prin toată Europa şi peste tot am intrat în toalete publice. De cîte ori am văzut un bărbat făcînd pipi, i-am spus că dacă nu donează bani pentru Israel îl castrez.
Şi mai uimit vameşul zice:
- Da, interesantă poveste. Şi ce ai în a doua valiză?
- N-ai idee cîţi europeni nici nu vor să audă de Israel.

În ziua a şasea Dumnezeu l-a chemat pe arhanghelul Gabriel şi i-a zis:
- Astăzi voi crea o ţară fermecată al cărei nume va fi Israel. Va fi o ţară sfîntă. Măreţia ei va fi vestită în toată lumea. Voi alege un popor special şi îl voi trimite să locuiască în acea ţară. Va fi un popor vestit pentru bunătatea, inteligenţa şi credinţa sa, pentru ca ţara să înflorească. Aceşti oameni se vor numi evrei.
- Iartă-mă, Doamne, dar nu eşti pre darnic cu evreii ăştia?
- Nu. Stai să vezi ce vecini o să le dau.

Un texan, un francez şi un israelian zboară deasupra Oceanului Pacific. Din cauza unei defecţiuni de motor avionul aterizează forţat pe o insulă din mijlocul oceanului, unde cei trei sînt capturaţi de un trib de canibali. Şeful de trib îi invită la el în colibă unde le povesteşte că tribul lui este civilizat, şi înainte să mănînce pe cineva îi acordă ultima dorinţă. Primul vorbeşte texanul:
- Eu vreau o friptură groasă de 5 cm cu toate garniturile, cartofi prăjiţi picanţi şi o ladă de Budweiser.
Şeful de trib bate din palme, cîţiva membri ai tribului fug în junglă şi se întorc imediat cu comanda. Texanul mănîncă şi este aruncat în oală.
Vine rîndul francezului:
- Eu vreau o ladă de Dom Perignon şi o porţie mare de melci gătiţi ca la mama mea acasă.
Şeful de trib bate din palme, cîţiva membri ai tribului fug în junglă şi se întorc imediat cu comanda. Francezul mănîncă şi este aruncat în oală.
Vine rîndul israelianului.
- Tu ce vrei?
- Eu vreau să-mi dai un şut în fund, dar cît poţi tu de tare.
Mirat, şeful de trib îl întreabă încă o dată, dar primeşte acelaşi răspuns.
Şeful de trib ridică din umeri, se scoală în picioare şi îi trage israelianului un şut cît poate el de tare. Atunci israelianul scoate pistolul de la brîu şi îl împuşcă pe şeful de trib, şi după el pe toţi canibalii.
Texanul şi francezul sar afară din oală şi încep să ţipe la israelian:
- De ce n-ai zis de la început că eşti înarmat? De ce nu i-ai omorît mai repede?
- De ce? Fiindcă n-am vrut să risc să fiu condamnat de ONU, UE şi Departamentul de Stat pentru că reacţionez exagerat la o provocare neînsemnată.

Doi evrei, unul bătrîn şi unul tînăr se urcă în tren. Evreul mai tînăr îl întreabă pe bătrîn cît e ceasul. Bătrînul nu răspunde. După ce întreabă de vreo 25 de ori, tînărul îl întreabă pe batrîn:
- Spune-mi, totuşi, de ce nu vrei să-mi zici cît e ceasul?
- Pentru că după aceea o să mă întrebi unde merg, şi va trebui să-ţi spun că mă duc în vizită la frumoasa mea fiică, Lea, şi o să mă întrebi dacă e măritată, la care nu voi avea încotro şi va trebui să-ţi răspund ca nu e măritată. Şi atunci tu o să mă întrebi dacă pot să-ţi fac cunoştinţă cu ea în scopuri matrimoniale. Şi ultimul lucru pe care îl vreau în viaţă este ca preafrumoasa mea Lea să ia de bărbat pe unul care nu are bani nici cît să-şi cumpere ceas!

Un preot catolic, un preot protestant şi un rabin se duc la o bere. După ce beau un pic, chelnerul îi întreabă:
- Ce aţi vrea să se spună la înmormîntarea Dv.?
Preotul protestant răspunde primul:
- Aş vrea să se spună că am fost un om de familie şi că m-am îngrijit întotdeauna de enoriaşii mei.
Preotul catolic:
- Aş vrea să se spună ca am fost un om bun, grijuliu, şi milos.
Rabinul:
- Eu aş vrea să aud – hei, se mişcă!

Un evreu caută de lucru la Ministerul de Comerţ în URSS, ceea ce crează o dilemă la minister: pe de o parte, politica neoficială a ministerului este să nu angajeze evrei; pe de altă parte nu-l pot respinge oficial numai pentru că este evreu. Aşa că, pentru a se descotorosi de el, ministerul îl trimite într-o misiune de probă: să vîndă 1.000 de autoturisme de producţie sovietică în Germania. După o lună evreul se întoarce cu un contract pentru 2.000 mii de autoturisme de producţie sovietică. Nedumeriţi, cei de la minister îl mai trimit într-o misiune: să vîndă 5.000 de calculatoare de producţie sovietică în Japonia. Evreul pleacă la Tokio şi după cinci luni, cînd ministerul se bucura că a scăpat de el, vine înapoi cu un contract pentru 10.000 de calculatoare.
În cele din urmă, însuşi ministrul îl trimite pe evreu să vînda 50.000 de cojoace de blană în Guineea Ecuatorială. Trece un an şi nici urmă de evreu. Tocmai cînd cei de la minister răsuflă uşuraţi, se întoarce evreul, bronzat, cu belciug în nas şi cu un contract pentru o jumătate de million de cojoace. Celor de la minister nu le vine să creadă:
-Cum ai reuşit? Cum reuşeşti să-i convingi să semneze contractele astea imposibile?
- Păi să vedeţi. În Germania a fost uşor. Am aterizat la Bonn şi m-am plimbat pe stradă pînă am văzut un tip cu mutră de evreu. M-am apropiat de el, m-am prezentat şi din vorba în vorbă l-am convins să-mi facă cunoştinţă cu cineva care cunoştea pe altcineva care cunoştea pe cineva în parlament. Odată ajuns la parlament i-am convins să dea o lege în favoarea punerii în circulaţie a automobilelor de fabricaţie sovietică. În Japonia a durat cîteva luni pînă să găsesc un evreu, dar odată ce l-am găsit a fost uşor. M-am prezentat şi din vorba în vorbă l-am convins să-mi facă cunoştinţă cu cineva care cunoştea pe altcineva care cunoştea pe cineva în parlament. Odată ajuns la parlament i-am convins să dea o lege în favoarea folosirii calculatoarelor de fabricaţie sovietică. În Guineea a fost cel mai greu, pentru că nu aveau parlament. Dar după ce i-am convins că au nevoie de parlament a fost uşor.

Un evreu vrea să plece din URSS. Ajunge la graniţă unde îl opreşte un soldat:
- Ce cauţi la graniţă?
- Nu mai vreau să trăiesc în URSS.
- De ce?
- Din două motive. Primul, vecinul meu antisemit mi-a promis că mă omoară îndată ce cade URSS.
Grănicerul începe să rîdă în hohote:
- Hahahaha, îndată ce cade URSS? Păi URSS n-o să cadă niciodată.
- Vezi, ăsta e al doilea motiv.

Dumnezeu se supără pe oameni şi trimite după conducătorii celor trei mari naţiuni: preşedintele Americii, preşedintele Rusiei şi prim-ministrul Israelului, cărora le spune ca s-a săturat să vadă că nu reuşesc să se înţelegă nici după atîţia ani şi după ce au primit de atîtea ori şansă după o şansă, aşa că în două săptămîni o să distrugă lumea.
Preşedintele Americii apare pe postul naţional de TV:
- Fraţilor americani, am o veste bună şi o veste rea: vestea bună este că noi americanii am crezut întotdeauna în Dumnezeu şi ne-am temut de el, şi iată că astăzi pot să vă confirm că Dumnezeu există. Vestea rea este că va distruge lumea în două săptămîni.
Preşedintele Rusiei apare şi el pe postul naţional de TV:
- Dragi tovarăşi, am o veste rea şi o veste şi mai rea. Vestea rea este că noi comunistii am susţinut întotdeauna că Dumnezeu nu există. Tovarăşi, ne-am înşelat, Dumnezeu există. Vestea şi mai rea este că va distruge lumea în două săptămîni.
Prim-ministrul Israelului apare şi el pe postul naţional de TV:
- Prieteni, am o veste bună şi o veste şi mai bună. Vestea bună este că noi evreii am crezut întotdeauna în Dumenezeu, şi astăzi vă confirm că există, pentru că l-am văzut cu ochii mei. Vestea şi mai bună este că n-o să existe niciodată un stat palestinian.

Prima serie

Dragi colegi, suntem la sfirsitul celor 500 de ani de capitalism. Vor urma 30-40 de ani de noua ordine mondiala.
Iliescu e multumit ca a prins sfirsitul capitalismului

Tov. Ion Iliescu – Ilici, pentru cunoscatori Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Aţi fi şocaţi (în cazul în care nu sînteţi unul dintre cei în cauză) să aflaţi cîţi tineri din România, în jurul vîrstei de 20 de ani, gîndesc ca bunicuţa. Această ideologie ne vorbeşte despre progres, dar reuşeşte să strînga sub umbrela-i toţi moşnegii retrograzi, ne vorbeşte despre prosperitate dar nu a adus niciodată decît sărăcie, ne vorbeşte de libertate dar a creat cele mai teribile regimuri despotice ale omenirii şi cele mai brutale restricţionări ale limbajului care în forma lor îndulcită se numesc în ziua de azi corectitudine politică, ne vorbeşte de Raiul pe pămînt dar aduce… oh well… Iadul. Despre aceasă ideologie ne vorbeşte foarte bine Orwell în romanul 1984.

Rodica Palade scria recent în Revista 22 despre un incident de la Televiziunea Română:

In mijlocul Jurnalului de seara, din ziua de duminica, 2 februarie a.c., postul public de televiziune a transmis o stire/comentariu/informatie pe cat de scurta, pe atat de debusolanta: dupa o introducere precara si lacunara privind temerile romanilor legate de plata chiriilor, a ratelor etc. (fara citarea niciunei surse), crainicul a precizat ca reactia este fireasca, tinand cont ca, in urma cu 150 de ani, Karl Marx, “parintele economiei politice stiintifice”, a prevazut criza. La acest moment, ecranul postului public s-a umplut de chipul barbos al marelui dascal al proletariatului, care a fost citat singur si autoritar in materie de criza: “Datoriile neachitate vor duce la falimentul bancilor, care vor trebui nationalizate si statul va trebui sa apuce, in cele din urma, drumul comunismului”. Fara niciun context, fara niciun comentariu.
Nota ZERO la purtare: TVR dupa Karl Marx. Holde arse si fantani otravite

La douăzeci de ani de la revoluţie, Karl Marx se întoace în România călare pe un MP3-player alb, marca Apple, cu telefon mobil + alte cîteva gadget-uri la cingătoare, cu piercing, ochelari de soare, kafia la gît, tenişi Converse şi studii în occident. Toate asezonate cu lecturi din Dawkins, Hitchens şi Chomsky, presărate cu cinema tip Zeitgeist, înăbuşite un pic în conspiraţii gen 9-11 Inside Job, iar pentru cei care încă nu au ajuns la stadiul de uber-cool socialist, ceva mai vulgar gen Farenheit 911 de Michael Moore. În comun, entelectualişti şi adolescenţi, au o ură oarbă faţă de Bushitler şi o dragoste şi un entuziasm şi mai puternic pentru Cel Ce Aduce Lumina.

La final, pentru nostalgici, citeva imagini de vacanţă cu regretatu’, soţia, Iliescu şi trendy-ul băiat, Nicu (răpus nu de (contra)revoluţie ci de ciroză, după ani de chefuri):

Sursa pozelor