Contrar aşteptărilor marxiştilor din cele patru zări, capitalismul, în ţările în care a fost aplicat, nu a dus la sărăcirea maselor şi la exploatare, ci la prosperitate şi drepturi civile. Socialiştii europeni au rămas fără obiectul muncii, dar nu fără speranţă. Muncitorii din ţările dezvoltate sînt prea mulţumiţi cu soarta, prosperitatea şi libertăţile lor pentru standardele avide de resentiment şi revoltă ale marxismului. Au avut îndrăzneala de a nu mai avea nevoie de revoluţie, devenind astfel detestabili şi nefolositori. Totuşi ni se pregăteşte ceva: în ultimele decenii a apărut pe tărîmul europeano-capitalisto-asupritor o nouă sub-clasă, garantat resentimentară şi cu revolta în sînge: imigranţii musulmani… aceşti noi oropsiţi ai sorţii, nou instrument al idealismului revoluţionar şi masă de manevră, această nouă vacă de muls voturi.

Marxismul anti-religios a devenit mai nou selectiv-anti-religios. A renunţat la unul dintre principiile lui de bază iar opiumul popoarelor este acum doar creştinismul, islamul este susţinut pentru că poate duce, definitv de data asta, la dispariţia capitalismului şi liberalismului în Europa, la dispersia individului în mase şi comunităţi, la apariţia statului omnipotent, la împlinirea idealului.

Mai jos este o prezentare facută de Mark Steyn articolului Once Again It’s the Economy, Stupid scris de Lars Hedegaard.

Lars man standing

.

Lars Hedegaard îşi îndreaptă privirea spre Europa şi islam din punctul de vedere al stîngii, începînd cu un citat uitat din Marx:

Mai există cîţiva post-socialişti bătrîni care încă îşi amintesc ce spunea vechiul lor profet, Karl Marx, în primul paragraf al eseului lui său O contribuţie critică la “Filozofia Dreptului” de Hegel din 1844: “Critica religiei este premisa oricăriu fel de critică.”

Critica religiei nu este doar punctul de start al oricărei critici. Este condiţia indispensabilă oricărei fel de critică. Într-o societate în care religia nu poate fi criticată, totul devine religie – de la lungimea bărbii, la ce mînă trebuie să foloseşti cînd îţi ştergi posteriorul.

Citatul de mai sus era o observaţie comună oricărui stîngist european acum cîteva generaţii. Atunci, de ce se prosternează stînga europeană înaintea islamului? Aritmetică elementară:

Sînt, în momentul de faţă, tot mai dependenţi de votul musulman, care speră să le garanteze controlul perpetuu, cel puţin în zonele dens populate.

Cu Amsterdam, Rotterdam, Anvers, Bruxelles şi multe alte oraşe europene, de la Malmö la Marsilia, apropiindu-se de o majoritate musulmană în următoarea decadă, realitatea demografică a unei Europe redevenită religioasă este prea greu de ignorat. Pentru establishmentul de centru stînga, lipsa de disponibilitate faţă de islam este echivalentă cu o rapidă condamnare la irelevanţă. (De exemplu, este ciudat să auzi că evreii americani sînt încă şocaţi de ostilitatea evidentă a Europei faţă de Israel. Uitaţi-vă la aritmetica electorală: politicianul european obişnuit nu are nimic de cîştigat şi foarte multe de pierdut, dintr-o poziţie insuficient de ostilă “sionismului”.)

Astfel, partidele democratice îşi menţin viabilitatea electorală sărind în întîmpinarea impulsurilor anti-democratice ale blocului electoral cu cea mai rapidă creştere, aşa cum îl vede D-l Hedegaard:

Noul Weltanschauung ne duce înapoi înspre o ordine – sau mai bine zis o lipsă de ordine – de genul căreia nu am mai văzut în lumea civilizată – de cînd? De la revoluţiile democratice ale secolului 19, Revoluţia Franceză, Revoluţia Americană, Glorioasa Revoluţie Engleză, Areopagitica lui John Milton, Magna Carta?

Alegeţi una. Oricare dintre ele îndeplineşte condiţia.

Drumul ales de Stînga este fără cale de întoarcere.

Mai pe scurt: El subliniază practica devenită rutină de a aplica calificativul de “extremist de dreapta” lui Geert Wilders. Aceşti termeni au fost, într-o oarecare măsură volatili, dar este deja clar că în noua Europă aceştia se vor aplica entuziast celor ce se opun islamizării.

Traducere după: Lars Man Standing
Articolul lui Lars Hedegaard: Once Again It’s the Economy, Stupid

În luna mai s-a întîmplat ceva neprevăzut. Mark Steyn s-a întîlnit cu acuzatorii săi la o emisiune tv transmisă în direct. Circumstanţele imediate în care a avut loc această polemică ad-hoc au fost hilare, mai ales ţinînd cont de contextul anterior. Mohamed Elmasry, autorul plîngerii de islamofobie împotriva revistei Maclean’s pentru un articol semnat de publicistul Mark Steyn, a evitat apariţiile în public şi a delegat această sarcină păpuşilor sale (adică grupului de studenţi la Drept care a încercat iniţial să dicteze redacţiei Maclean’s condiţiile in care trebuia să accepte replica lor la piesa lui Mark Steyn). Am zis păpuşi? Khurrum Awan, purtătorul de cuvînt al grupului, este fostul lider al organizaţiei de tineret a Consiliului Islamic Canadian, iar şeful CIC nu este altul decît Mohamed Elmasry. Şi pentru că cercul se închide de unde porneşte, Khurrum Awan, acum proaspăt absolvent al respectatei şcoli de Drept Osgood Hall, lucrează ca stagiar pentru firma de avocatură a lui Faisal Joseph. Faisal e reprezentantul legal al lui Elmasry şi CIC. Mazeltov!
După luni de zile în care studenţii însărcinaţi cu protejarea sensibilităţii lui Elmasry au declarat în numeroase rînduri că nu urmăresc altceva decît dialogul — direct şi nestînjenit, deschis şi responsabil — dar au evitat constant o întîlnire faţă în faţă cu Mark Steyn, nedoritul eveniment s-a produs. Emisiunea The Agenda a postului TVOntario i-a invitat pe toţi pentru a-şi expune punctele de vedere. Formatul cerut de studenţi a fost de timp egal pentru fiecare parte, dar separat. Mai întîi Mark Steyn, apoi studenţii, şi ulterior alte declaraţii de deplîngere a lipsei de dialog. Însă cu această ocazie a avut loc neprevăzutul. În timpul alocat intervenţiei sale, Mark Steyn i-a provocat în direct pe studenţii din culise la o discuţie pe faţă. Sesizînd penibilul la care se expun codindu-se şi de această dată, provocarea a fost acceptată.

Emisiunea The Agenda / TVOntario — Mark Steyn şi acuzatorii săi:

Mark Steyn e stabilit în New Hampshire, dar fiind nativ canadian şi mai ales deoarece articolul său din Maclean’s a fost catalistul reclamaţiei de islamofobie înaintată la Comisia Canadiană a Drepturilor Omului (CHRC), luna mai a petrecut-o mai mult în Ontario, invitat la o serie de emisiuni tv şi radio. A doua astfel de apariţie ca nivel de interes (cea mai interesantă şi oarecum apogeului turneului său mediatic prin provinica canadiană urmează în postarea viitoare) a avut loc la începutul lunii mai. Mark Steyn are ocazia să vorbească pe larg despre cartea sa, propria viaţă şi, bineînţeles, despre procesul în care este implicat.

… şi un supliment:

Despre multiculturalism – iunie 2007, la o conferinţă sponsorizată de American Freedom Alliance.