Emil mi-a titilat orgoliile invitîndu-mă să debutez ca patruped, beneficiind așadar de două mîini suplimentare pentru a mă scărpina în cap. Prietenul Radu ot Tomești care a strecurat aluzia subversivă cum că aș fi comis unele texte în antichitatea recentă e de vină, ai să dai samă Părpăuță parșivă ce-mi ești! Bun, dacă-i așa, supun atenției un texticul din Nr.2/septembrie 1993 al revistei ieșene „Timpul”, dedicat frumosului joc pe bani Caritas din Clujul funariot. Cam cu o lună-două înainte se [...]
S-a încheiat primul an al administraţiei Obama. Un scurt bilanţ.
În 2009, economia americană a pierdut 3.4 milioane de slujbe. Recesiunea a început spre finalul mandatului Bush, în septembrie 2008. La sfîrşit de decembrie 2008 rata naţională de şomaj era de 7.4%. Primul act legislativ major al lui Obama a fost semnarea în ianuarie 2009 a unei legi de stimulare a economiei, însemnînd o cheltuială de 780 miliarde de la bugetul public (bani împrumutaţi, mai exact) pentru finanţarea a numeroase [...]
Dacă istoria ne învaţă ceva, este faptul că nu e deloc uşor să-i deosebim pe cei buni de cei răi, aşa cum am fi tentaţi să credem din filme. De fapt, unele din cele mai sălbatice orînduiri au introdus inovaţii şocant de progresiste în sănătate, drepturile omului şi, practic, peste tot.
Şase idei luminate oferite de imperii ale răului
Pe 22 ianuarie, Glenn Beck a difuzat în cadrul emisiunii sale o primă parte dintr-o serie de documentare despre trecutul mişcărilor revoluţionare şi progresiste. Acest prim documentar se preocupă de istoria nazismului şi a comunismului, aripile radicale ale stângii care au reuşit să însângereze întreaga lume în încercarea de a-şi atinge obiectivele ideologice de a crea o nouă lume şi un om nou.
Cruciadele au devenit un subiect intens dezbătut. Din păcate, prea mulţi transformă simpla enunţare a acestui cuvînt într-o măciucă numai bună de altoit spinarea interlocutorilor care nu acceptă pe nemestecate vreo vină istorică implicită şi definitivă. În decembrie 2001, John Derbyshire a publicat în revista National Review un eseu ce restituie cîteva adevăruri uitate sau prea des ignorate .
John Derbyshire
În copilărie mi-a fost dat să citesc poveştile lui [...]
Din câte am observat se tot discută în ultima vreme despre Evul Mediu, creștinism și islam. Vă rog să-mi permiteți să intervin cu câteva comentarii și o teorie, aceasta nu-mi aparține dar nu cred ca ar trebuie ocolită de cei care studiază relațiile dintre Europa și Islam. La început ar trebui făcute câteva precizări geografice. Centrul creștinismului timpuriu nu a fost Europa, ci Africa de Nord. Majoritatea părinților bisericii au provenit din acel spațiu, cazurile cele mai cunoscute sunt Sfântul [...]
Oare cine îşi mai aminteşte cum a intrat America în războiul din Vietnam? A fost doar hotărârea lui Kennedy sau au fost mai mulţi cei care au pregătit războiul?
Din cartea lui Paul Johnson, O istorie a lumii moderne : 1920 -2000, editura Humanitas, 2003 vă prezentăm câteva pagini lămuritoare din capitolul Încercarea de sinucidere a Americii.
Partea întâi – Vietnam, cele trei greşeli
pag. 610-614
În timp ce preşedintele Kennedy lansa America în cursa selenară pentru a-şi reafirma prestigiul şi supramaţia [...]
În anul 1967 oraşul Detroit a fost scena unor violenţe cu substrat rasial soldate cu 43 de morţi, 467 de răniţi, 7200 de arestaţi şi peste 2000 de clădiri date focului. Atunci oraşul era faimos şi prosper pentru industria sa auto, dar seminţele necazurilor erau comportamentul de tip sudist al poliţiei faţă de populaţia nealbă aflată în rapidă creştere numerică, ce a dat apă la moară militantismului unor lideri extremişti, totul suprapus peste criminalitatea ridicată în cartierele suprapopulate şi tensiunile generate [...]
Vineri 11 decembrie a inceput sărbătoarea evreiască Hanukka sau Sărbătoarea Luminii. Vă prezentăm un flah mob pe strada Ben Yehuda din Ierusalim condus de coregraful Marvin Casey. De Hanukka se aprinde câte o lumanare timp de 8 zile.
Un gand bun Israeliancăi şi familiei sale…
Declaraţiile Vicepreşedintelui Joe Biden despre America, Europa Centrală şi Parteneriatul pentru secolul 21
Biblioteca Centrală Universitară, Bucureşti, România
22 octombrie 2009
Vă mulţumesc domnule Ambasador. Domnule Director, domnule primar, foşti preşedinţi cu care am avut onoarea să mă întâlnesc în trecut, este plăcut să revii în România. Şi, domnule primar, aşa cum spunem în America, vă mulţumesc pentru paşaportul de a veni în oraşul dumneavoastră. Apreciez foarte mult acest lucru.
Ce forum minunat, ce forum minunat. Şi o spun tuturor studenţilor, vă [...]