Minunata Lume Nouă

Rusia și Europa: O neînțelegere

Scris de Cosmin ⋅ Februarie 25, 2009 ⋅  Email acest articol ⋅ Print ⋅
Etichete: Nikon, Putin, Rusia, Zoran Djindjic

Dacă un studiu de politică comparată intenționează să urmărească procesul de democratizare în Mexic și Arabia Saudită, ar fi catalogat din varii motive, ca un demers cel puțin ciudat. La prima vedere îi lipsește fundamentalul. Dacă Mexic pretinde că este o democrație, Arabia Saudită nu a făcut niciodată o declarație în acest sens. La a doua vedere, sistemul judiciar din Arabia Saudită este departe de orice sistem democratic existent. Acest exemplu arată că nu ne putem aventura în a compara orice. Nu vreau să spun că o comparație între Rusia și o țară europeană, cu un sistem democratic, este echivalentă cu cea menționată mai sus, dar nu este nici îndepărtată.

Între Uniunea Europeană și Rusia se află o prăpastie destul de greu de evitat. În acest caz nu este vorba de relații economice ci pur și simplu de o ințelegere diferită a relației stat – individ. Deși opinia publică europeană, și nu numai, continuă să fie contrariată de cazurile de asasinate politice din Rusia, rușii nu par să fie surprinși. De ce este atât de greu pentru un occidental să înțeleagă că valorile sale nu prea sunt compatibile cu cele ale Rusiei?

Asasinatul politic, atât de întâlnit în Rusia, in ultimul timp s-a aflat o vreme și în Europa de est. Cu ceva timp în urmă, guvernul sârb a fost aspru criticat pentru uciderea unui martor protejat din procesul asasinării lui Zoran Djindjic din 2003. Corpul încătuşat şi parţial ars al lui Zoran Vukojevic, un membru al grupului mafiot Clanul Zemun, a fost găsit recent pe un câmp de pe marginea autostrăzii Belgrad-Zagreb. Totuși, din punct de vedere cantitativ, Rusia își păstrează unicitatea. De ce?

Kremlinul a pus la punct o orientare politică care se bazează pe de o parte pe specificul național rusesc, iar pe cealată parte pe conceptul de suveranitate naţională, fiind călăuzit de ideea că democrația nu se potrivește Rusiei şi că orice susţinere a ideii democratice este o influenţă externă neavenită. Întrucât Rusia refuză orice implicare din afară, primul pas făcut pentru a aplica noua politică a fost restrângerea libertăților publice. Aici, poate mai mult ca în orice altă parte, tradiția are un cuvânt greu de spus. Ideea că Rusia este incompatibilă cu democrația circulă de multă vreme în spaţiul rus şi, aşa cum s-a văzut în de-a lungul istoriei, de cele mai multe ori reformele nu pot fi separate de violenţe organizate.

În Rusia conceptul de cetățean și-a făcut cu greu loc pentru că tradiția înlocuia legile. Cel mai adesea termenul de supus îl înlocuia pe cel de cetățean., iar diferența s-a remarcat prin absența unor instituții electorale şi altor forme elementare de participare politică, precum dreptul la grevă, dreptul la petiție etc., şi cea ce e mai important, absența unei conștiințe de sine, prin neafișarea nevoii de avea anumite drepturi.

Până și Biserica Ortodoxă Rusă, cea care s-a dorit a fi continuatoarea directă a celei Bizantine, s-a abătut într-o oarecare măsură de la traiectoria proiectată de Bizanț. Când Patriarhul Nikon, în secolul al XVII-lea, a vrut să reformeze Biserica Rusă, a avut loc o schismă vizibilă până în ziua de astăzi. Nikon a abordat subiectul reformelor cu mai multă exuberanță. Văzând că Rusia se indepărtează de celelate modele creștin ortodoxe, s-a angajat într-o reformă mult mai profundă şi, inevitabil, reacţia a fost puternică. Rezistenţa la reforme a venit în principal din partea clerului , întreaga autoritate a poziţiei lui Nikon a fost folosită pentru a impune schimbările, acţionând în cele din urmă cu cruzime. Repercursiunile, manifestate chiar prin execuții, nu au întârziat să apară.

Marshall T. Poe declara în ”The Russian Moment in World History” că din punct de vedere istoric Rusia nu este o țară europeană. Dacă am caracteriza Rusia ca o țară asiatică, am cădea într-o altă capcană. Ce înseamnă “Asiatic”? Nu este oare conceptul de Asia un produs pur European? Pentru Marshall Poe Russia e pur și simplu rusească.

Este adevărat că a existat o orientare a Rusiei către Europa. Unul din principalii vectori a fost transformarea radicală a Rusiei într-o societate modernă în timpul ţarilor, dar totul a fost un proiect sortit eșecului, ceea ce poate duce la concluzia că similitudinile dintre Rusia și Occident sunt superficiale. Astfel, mirările și indignările cu privire la viziunea politică rusească şi consecinţele ei sunt lipsite de fundament.