de acord. multumesc.

The Cuban government has finally blocked access to a Web log written by Yoani Sanchez, a young woman who has caused a sensation on the communist-ruled island with her daily postings about life in Havana. But she says she has found a way to outsmart her censors. In the spirit of Soviet-era samizdats and Czechoslovakia’s Charter 77, her blog, http://www.desdecuba.com/generaciony lives on.

Alvaro Vargas Llosa on Yoani Sanchez, a fearless Cuban blogger

Cititi tot articolul, merita. Daca as fi avut atunci acest exemplu, ideea mea ar fi fost mai compacta si mai la obiect. In esenta, intrebam: daca ai trai sub dictatura, ce ai face? Retoric, pt ca raspunsul era deja dat de elogiul dictaturii facut in conditii de libertate. Insa exemplul urmarea altceva. Sa clarifice rolul constiintei. Aici se indrepta reprosul meu major catre Alina. Lipsa de constiinta, superficialitatea de caracter.
Una peste alta, nu ma deranjeaza verdictul de verbiaj. Din partea Panselutei il accept. Intr-adevar, am batut apa in piua o parte din timp. Din partea Alinei il accept de asemenea, dar nu i-am dat satisfactia de a-i comunica acest lucru. Pentru Alina era doar un subterfugiu gindit ca sa-si mascheze superficialitatea autosuficienta cu deficienta mea. Sint convins ca sint alte farduri pe piata, mult mai bune pt asa ceva. Cum ar fi o slujba la un ziar central.

Nimeni nu-ti cere sa scrii nepartizan. Partizanatul, adica un mod coerent de a intelege lumea, bine gindit si argumentat, si bazat pe citeva concepte si valori care si-au dovedit valoarea in istorie, e ceea ce ne aduna aici, de pe unde suntem.

Cit o priveste pe Alina Purcaru, acum inclin sa-ti dau dreptate.

Emil a adus in discutie filmul Casablanca si gestul extraordinar al unei femei in momentul intonarii unui cantec de catre soldatii germani. Ea a fost cea care a inceput sa cante La Marseleillaise cand toti ceilalti taceau de frica.

In consecinta pot sa spun ca nu mi-am revenit. Nu pot sa scriu nepartizan, este evident. Pot sa mi-o inchipui pe Alina P. scriind despre pescarusi si branduse, dupa ce i se publica un “material” despre o carte ce il preamareste pe Che.
Dar nu pot sa o vad in rolul din Casablanca.
Recenzia cartii este pe blog. Ce am admirat la Alina Purcaru, a fost faptul ca a raspuns, nu modul in care a facut-o.

foarte, foarte interesant, mai ales prin increngaturile subiectului, care m-au dus–multam pentru linkuri!–la Indymedia Romania si polemica voastra cu Alina Purcaru pe marginea lui Che Guevara.

Cei dintii merita nu o simpla postare, ci o disectie, de care nu am timp acum, si pe stomacul gol, inainte de cina.
N-as mentiona faptul daca nu m-as gindi cu afectiune si recunostinta la gratarul meu Foreman, fara de care nu stiu ce m-as face (o bucatica de pui sau de peste suculenta in mai putin de 5 minute, la care adaug orice am prin bucatarie, orez in care pun dovlecei, sau quinoa, sau couscous cu ciuperci) in aceeasi zi in care Raul Castro a “dat drumul” pe piata cubaneza la citeva aparate casnice, printre care oale sub presiune, caracterizate de cineva din presa de aici ca “gadgets” ( aviz membrilor asa-zisei Indymedia: mediile traditionale din America, corporatiste, sunt de stinga si-l iubesc pe Fidel): Subtextul: Cubanezii aluneca in consumerismul de tip occidental. Sub-subtextul: era mai bine sub Fidel, cind cubanezii erau saraci lipiti dar demni si mindri de revolutia lor socialista. Nu conteaza ca majoritatea celor care au stat la coada magazinelor cu “gadgets” a facut-o doar ca sa se holbeze si sa suspine a neputinta si invidie. Reactia cea mai omeneasca posibila.

Cit priveste polemica voastra cu Alina Purcaru de la Cotidianul, citeva observatii scurte:

1. Doamna a scris un “material”, cum spune chiar ea, adica ceva amorf, greu de definit, intr-o serie de alte materiale despre carti publicate intr-o serie. Aici e buba initiala. N-a scris o cronica traditionala la cartea unui jurnalist francez, aparent o hagiografie, nu o biografie obiectiva.
Daca ar fi facut-o, ar fi fost obligata sa citeasca si alte puncte de vedere, sa citeasca istorie moderna si contemporana, si sa judece meritele frantuzului intr-un context mult mai larg.
Cam asa se face o cronica de carte la “case mari”, si avem acasa exemplul Romaniei Literare, nu perfect, dar la care inca scriu cronicari de carte de prima mina.

2. Spatiul acordat “materialului” e ridicol pentru un subiect asa de spinos, si spune mai mult despre politica editoriala de la Cotidianul decit despre Alina Purcaru. Miros un fel de politica de bagatelizare a subiectului comunismului trait, real, in favoarea modelor stingiste de rescriere a istoriei comunismului.

3. Doamna Purcaru a acceptat sa scrie un “material” in conditiile impuse de editori, adica zero informatie reala sau analiza, in final simpla publicitate pentru o carte. Nimic mai mult. Articolasul ei ar fi fost–cu greu–mai potrivit ca advertisement la un catalog al editurii.

4. Reactia defensiva a doamnei arata ca stie ca a acceptat sa fie o veriga minora in politica de promo a ziarului, si ca subiectul o depasea, si ca fost “prinsa” de a nu-si fi facut tema de acasa. In acelasi timp, reactia arata o simpatie cu moda Che Guevara, pe cacare incearca s-o nege atacind “circoteala” de aici.

5. emil:
Tinta a fost legitima, retorica a fost proasta. A.P. a avut dreptate sa-ti defineasca reactia ca “exces de verbozitate” (las la o parte redundanta: “verbozitate” inseamna exces de cuvinte) si “defect de focalizare”. Te-ai lansat intr-o Jeremiada care nu tinea cont de datele reale ale articolului.

6. Francesco :
Chestia cu Casablanca si ce-ar fi facut Alina Pacuraru in aceeasi situatie e o prostie. Sper ca ti-ai revenit intre timp.