Religia Păcii™

Iranul nuclear nu este Uniunea Sovietică

Scris de costin ⋅ Februarie 9, 2010 ⋅  Email acest articol ⋅ Print ⋅
Etichete: america, europa, iran, islamism, israel

Liderul Suprem al Revoluţiei Islamice, Ayatollahul Seyed Ali Khamenei, a spus într-o declaraţie făcută pe 8 februarie 2010 că momentul în care “regimul sionist” (aka Israel), va “fi anihilat” se apropie cu foarte mare viteză.[Fars News]

“Sînt foarte optimist în ceea ce priveşte viitorul Palestinei şi cred că Israelul se îndreaptă tot mai rapid spre abisul destrămării şi cu voia lui Allah, anihilarea este un lucru sigur”, a spus acesta într-o întrevedere cu Secretarul General al Mişcării Palestiniene a Jihadului Islamic, Ramadan Abdullah Shallah, în Teheran.

Ayatollahul Khamenei a vorbit şi despre “minunea”inabilităţii “regimului sionist” de a domina Gaza, “în ciuda ajutorului politic şi financiar primit după asediul asupra Gaza pe care îl întreţine de peste doi ani”. Abdullah Shallah: “Astăzi Republica Islamică a Iranului trece prin cea mai bună perioadă a sa şi se află în cea mai avantajoasă poziţie”. “Cu siguranţă că cei drepţi vor fi victorioşi”.

Acum cîteva zile Ayatollahul a spus: ”Naţiunea iraniană, prin solidaritatea ei şi prin grația divină, va da un pumn aroganţei (aka puterile occidentale) pe data de 22 Bahman (11 februarie), într-un mod șocant.”

Khamenei, sioniştii şi hitleriştii jihadiştii [ISNA]

Iranul este mai aproape ca nidodată de dobîndirea bombei nucleare şi a anunţat deja că va începe o mai puternică îmbogăţire a uraniului, la 20%. În prezent Iranul îmbogăţeşte uraniul la 3,5%. Pentru producerea unei bombe atomice este nevoie de uranium îmbogăţit la 90%. Îmbogăţirea de la 3,5% la 20% durează un an de zile, în timp ce de la 20% la 90% durează doar 6 luni. În plus, Iranul a mai anunţat că va începe anul viitor contruirea a 10 noi centrale nulceare.

Apelurile internaţionale, tentativele eşuate de negociere, sancţiunile ONU, mîna întinsă de Barak Hussein Obama, nici una dintre iniţiativele occidentului nu au obţinut efectul scontat, ci dimpotrivă. Toate fost interpretate ca semne de slăbiciune. Declaraţiile beligerante şi pline de avînt jihadist din ultima perioadă demonstrează încă odată ca Iranul nu va ezita nici o secundă în folosirea bombei nucleare. Statele vizate sînt în primul rînd Israelul apoi Statelor Unite (Marele Statana) şi Marea Britanie.

-Preşedintele Sarkozy şi Secretarul Apărării SUA, Robert Gates, după ultimele delcaraţii ale Ayatollahului Khamenei: “am căzut de acord cu folosirea de sancţiuni puternice, în speranţa că negocierile vor fi redeschise.”
-Ministrul Apărării Franţei, Herve Morin: “Va fi din păcate nevoie să lansăm un dialog cu comunitatea internaţională ce va duce la noi sancţiuni dacă Iranul nu va opri programele sale.” Consiliul ONU a dat deja Iranului trei rînduri de sancţiuni, toate fără efect.
-Ministrul de Externe Francez, Bernard Kouchner: “Acesta este santaj. Singurul lucru pe care îl putem face este să aplicăm sancţiuni din moment ce negocierile sînt imposibile.” Pentru această declaraţie, care nu se deosebeşte cu nimic de cuvintele goale venite din partea celorlalţi, Koucher a fost conform BBC “forceful in his omments”. Traduceţi dumneavoastră. [BBC].
Cu ce a fost Koucher mai hotărît, îmi este greu să înţeleg, din moment ce şi acesta este de părere că singurele măsuri ce se pot lua impotriva Iranului ce ameninţă cu Apocalipsa nucleară sînt sancţiunile. Din contră, declaraţia lui îmi pare mai defetistă ca celelalte.

George Weigel, unul dintre cei mai cunoscuţi gînditori politici conservatori, filozof al religiilor şi biograful oficial al Papei Ioan Paul al II-lea, în cartea sa apărută în 2007, Faith, Reason, and the War Against Jihadism, scrie despre problema pe care o pune occidentului un din ce în ce mai probabil Iran înarmat nuclear.

Credinţă, raţiune şi războiul împotriva jihadimsului

Să ceri un nou NSC-68, care ar face pentru secolul 21 ce a facut documentul lui Acheson şi Nitze pentru sfîrşitul secololui 20, nu înseamnă să crezi că strategia de atunci de confruntare a Uniunii Sovietice – descurajarea – va funcţiona în confruntarea unei premejdii existenţiale ca cea pusă de jihadism. Din contră, există toate motivele să credem că, avînd în vederer “logica” care ghidează gîndirea jihadistă, strategiile de descurajare vor fi mai degrabă fără efect, parţial datorită naturii inamicului, parţial din cauza faptului că de obicei acest gen de strategii sînt percepute de ei[jihadişti] ca o formă de slăbiciune ce invită un atac.
Acest lucru este poate cel mai vizibil în Iran, unde, cum spune Adam Garfinkle, manualele de clasa a XII-a învaţă că “în timpurile care vor veni-de sfîrşit al războiului împotriva infidelilor, musulmanii nu pot pierde: ‘Fie vom fi liberi cu toţii, fie vom ajunge spre o libertate şi mai mare, cea a martiriului. Fie vom da mîna la victoria islamului în lume, fie ne vom întoarce cu toţii la viaţa veşnică ca martiri. În ambele cazuri, succesul şi victoria sînt ale noastre’”. Garfinkle întreabă: “Cum poate cineva descuraja oamenii care cred, sînt dispuşi şi chiar dornici-cum se pare-să îşi transforme ţara şi întreaga sectă religioasă într-o bombă sinucigaşă?”
[...] Jacques Chirac[...] pare să creadă că strategia de descurajare sub ameninţarea distrugerii reciproce sigure [ca cea aplicată în timpul Războiului Rece] poate funcţiona cu apocalipticii; mai prudent ar fi să presupunem că distrugerea reiprocă este mai mult un stimulant decît un factor descurajant.
(pag. 95.-96)

surse: BBC , Gateway Pundit, George Weigel: Faith, Reason, and the War Against Jihadism: A Call to Action