Transcrierea integrală a discursului:
[00:00:00.02] Multumesc .
[00:00:04.07] Mutumesc foarte mult…
[00:00:08.11] si Pamela multumesc pentru introducere si Rober, este grozav sa…
[00:00:12.12] sa fiu cu voi toti astazi aici, si vreau sa va spun un lucru: daca…
[00:00:16.17] adevatul a devenit instigare la ura [hate speech],
atunci puteti sa ma închideti chiar acum,
[00:00:20.20] pentru ca nu am de gînd sa tac.
[00:00:24.27]
[00:00:28.32] Unul dintre principiile cheie ale conservatorismului este securitatea nationala.
[00:00:32.34] Iar faptul ca sîntem aici si dezbatem acest subiect, este…
[00:00:36.38] unul dintre lucrurile pe care poporul american le asteatpa de la conducerea…
[00:00:40.41] conservatoare, adica sa îl protejeze. Iar daca nu luam atitudine…
[00:00:44.46] în aceasta extraordinara conventie care are loc aici, sa sustinem ce credem,
[00:00:48.49] si sa aratam ca întelegem problema, poporul american ne va întoarce spatele.
[00:00:52.51] Trebuie sa îi trageti la raspundere pe liderii conservatori de aici…
[00:00:56.57] pentru a face ce este nevoie pentru a va proteja.
[00:01:00.59] Acum, permiteti-mi sa explic cîteva licruri. Pentru ca pîna acum
am ascultat.
[00:01:04.60] M-am saturat sa aud oameni spunînd “war on terror” [razboi împotriva teoririi]. Nu exista asa ceva.
[00:01:08.64] În al doilea razboi mondial, cît ar fi fost de inteligent
[00:01:12.67] ca SUA sa fi spus ca sînt în razboi cu Blitzkrieg?
[00:01:16.69] Sau daca luptau împotriva Kamikaze. O tara nu pleaca…
[00:01:20.72] la razboi împotriva unei tactici. În acelasi mod,
[00:01:24.74] cînd vezi strategii nostrii de la conducere
[00:01:28.79] din Washington D.C. se duc la toate aceste emisiuni de duminica
ale analistilor politici si vorbesc despre…
[00:01:32.84] cît de grozav e ca dam atacuri cu avioane radioghidate [drone attacks],
[00:01:36.85] te gîndesti la ce s-a întîmplat în Vietnam,
[00:01:40.89] cînd Lyndon Johnson aproba bombardamente chiar de aici…
[00:01:44.92] din Casa Alba, nu asta ar trebui sa faca un gînditor strateg.
[00:01:48.93] Aceasta nu este o perspectiva strategica.
[00:01:52.97] O tara pleaca la razboi împotriva unei ideilogii,
[00:01:56.98] si despre asta am vorbit noi astazi aici.
[00:02:01.02] Am vorbit despre despre faptul ca ne confruntam cu ceva ce este o…
[00:02:05.05] ideologie politica teocratica si totalitara…
[00:02:09.06] si se numeste ‘Islam’
[00:02:13.09]
[00:02:17.12]
[00:02:21.16] Nu despre musulmani este vorba.
[00:02:25.18] Este la fel ca în Germania nazista: nu fiecare…
[00:02:29.20] german era nazist. Asa cum pe vremea cînd eram în…
[00:02:33.24] Irak în 2003, nu fiecare irakian era membru al…
[00:02:37.26] partidului Baath. Eu vorbesc despre…
[00:02:41.30] o ideologie care exista din 622 AD,
[00:02:45.33] din secolul 7, a început cu un eveniment numit
[00:02:49.34] Raidul Naklah, cînd Mahomed si-a facut Hijra
plecînd din Meca spre…
[00:02:53.38] Medina. De atunci este violenta. A confruntat civilizatia occidentala,
[00:02:57.41] iar acesta nu este decît un nou capitol al acestei vechi carti…
[00:03:01.42] pe care o scriu pentru a ne cuceri pe toti.
[00:03:05.46] Iar acum este rîndul nostru, la fel cum stramosii nostrii
au tinut piept dusmanilor si i-au întors din drum.
[00:03:09.47] Acum trebuie sa rezistam si sa respingem acesti inamici, astazi.
[00:03:13.51]
[00:03:17.55]
[00:03:21.56] L-am auzit pe Stephen strategul militar [Coughlin, acum în rezerva]
vorbind despre “abrogare”. Trebui sa întelegi lucruri cum ar fi…
[00:03:25.66] tratatul de la Hudaibiyah, prin care te vor
induce în eroare
[00:03:29.68] batînd în retragere pentru a-si întari puterea, la fel cum
au facut prin 627,
[00:03:33.72] 628, asa a reusit la acea vreme Mahomed sa intre
[00:03:37.75] si sa cucereasca Mecca. Exact acelasi lucru se înîmpla acum.
[00:03:41.75] Trebuie sa întelegeti actiunile lui Mahomed. Cînd a trimis scrisori…
[00:03:45.80] la Chosroes, Împaratul Persiei, cînd i-a scris lui Heraclius…
[00:03:49.82] Împaratul Bizantin, prin care spunea, “Ai 3 variante. Te convertesti,
[00:03:53.88] te supui, sau venim dupa tine.” Ei bine, ghici ce!
[00:03:57.92] În 1992, Osama Bin Laden a facut exact acelasi lucru.
[00:04:01.94] A trimis o scrisoare Statelor Unite ale Americii. Mai tîrziu, în…
[00:04:05.98] 2005 sau 2006, Mahmoud Ahmadinejad a facut exact acelasi lucru.
[00:04:10.01] A trimis o scrisoare poporului american si presedintelui Bush. Sîntem deja …
[00:04:14.02] într-un razboi declarat, si daca nu avem genul de conducatori care
sa înteleaga asta,
[00:04:18.05] care va studia acest inamic, acest adversar,
[00:04:22.07] sîntem pe drumul spre pieire, chiar acum, în aceasta mare tara.
[00:04:26.12] Trebuie sa întelegem acest lucru. Toti cei de aici v-au spus…
[00:04:30.14] ca saria, legea islamica, este incompatibila cu cine sîntem
[00:04:34.16] în civilizatia Occidentala, si cu siguranta cu cine sîntem si ce credem
[00:04:38.19] în Statele Unite ale Americii. Saria nu are legatura cu libertatea.
[00:04:42.21] Nu e despre protejarea drepturilor omului si drepturile femeilor…
[00:04:46.26] Are legatura cu întelesul cuvîntului islam: “supunere”…
[00:04:50.29] Nu stiu ce doriti voi, cei de aici. Eu nu traiesc ca…
[00:04:54.30] un dhimmi. Nu sînt subiectul al niciunei…
[00:04:58.34] alte ideologii decît a celei scrise în…
[00:05:02.35] Constitutia acestor mari State Unite ale Americii.
[00:05:06.41]
[00:05:10.44]
[00:05:14.47]
[00:05:18.54] Multumesc.
[00:05:22.57] Trebuie sa întelegem…
[00:05:26.58] ca trebuie preluam initiativa în aceasta lupta.
[00:05:30.63] În acelasi mod în care tinerii nostrii soldati opereaza acum sub aceste
[00:05:34.66] stricte reguli de lupta care îi împiedica sa preia initiativa.
[00:05:38.73] Ati vazut deja în Marjan din provincia Helmand, unde talibanii ies la lumina…
[00:05:42.74] îsi arunca armele si pleaca ridiculizîndu-ne soldatii si
pleaca din nou la lupta.
[00:05:46.76] Acest lucru nu s-ar întîmpla sub comanda mea, daca as fi Comandantul Suprem
al fortelor armate.
[00:05:50.80]
[00:05:54.83]
[00:05:58.88] Este nevoie sa scriem noi reguli de…
[00:06:02.92] lupta la un nivel strategic. Pentru ca…
[00:06:06.92] drepturile noastre constitutionale nu ar trebui acordate combatantilor…
[00:06:10.96] inamici ilegali, cum sînt ele promulgate în conventia de la Geneva.
[00:06:14.99]
[00:06:19.00] Nu mai putem îngadui acestul inamic sa…
[00:06:23.05] vina si sa foloseasca noua tactica de “lupta prin procese” pe care
majoritatea oamenilor de aici o stiu…
[00:06:27.07] ca acesta este metoda prin care încearca sa va…
[00:06:31.12] reduca la tacere. Noi ar trebui sa fim în ofensiva…
[00:06:35.14] sa nu le permitem sa foloseasca sistemul nostru legislativ, si sa ma trazneasca…
[00:06:39.16] orice avocat care va urmari penal un cetatean american pentru a-i lua…
[00:06:43.17] libertatea de exprimare, nu este fratele meu, nu este sora mea.
[00:06:47.20] Va trebui sa îsi faca bagajele si sa paraseasca aceasta tara.
[00:06:51.26]
[00:06:55.30]
[00:06:59.33] Daca vom continua în…
[00:07:03.39] aceasta atmosfera de corectitudine politica si multiculturalism…
[00:07:07.43] pe steroizi, ne paralizam de unii singuri…
[00:07:11.44] …în loc sa luam masurile corecte.
[00:07:15.47] Vedem ce s-a întîmplat în Sudan. Vedem ca se întîmpla în Austria.
[00:07:19.53] Stim de Geert Wilders din Olanda. Stim ce se întîmpla în Danemarca.
[00:07:23.57] Noi am numit-o “analiza tendintelor”…
[00:07:27.59] Nu este nimic în neregula cu asta. Si pentru toti cei de aici…
[00:07:31.61] din media, nu o mai numiti “profiling”. Este vorba de…
[00:07:35.65] identificarea inamicului, si a ceea ce fac, si urmarirea lor.
[00:07:39.67] Cînd am fost comandant în Irak, stiam ca barbatii tineri pe biciclete vechi ieseau din…
[00:07:43.75] livezi pentru a planta IED-uri si pentru a ne ataca. Nu aveam de gînd sa urmaresc…
[00:07:47.78] femei în burka în mijlocul noptii, în casele lor.
[00:07:51.80] Este “analiza tendintelor”. Nu mai fiti corecti politic, nu le mai permiteti sa intre în…
[00:07:55.84] tara noastra.
[00:07:59.86] Daca nu întelegeti…
[00:08:03.94] ca realitatea inamicului nostru…
[00:08:07.98] trebuie sa devina realitatea noastra, putem continua în acest stil…
[00:08:12.01] de negare. Cînd am citit rapoartele atacului de la Fort Hood despre
ce a facut Maiorul Hassan,
[00:08:16.07] am fost complet scandalizat. Cînd privind …
[00:08:20.10] o emisiunea tv, în care Generalul Casey, Seful de Stat Major a spus,
[00:08:24.11] ca este mai îngrijorat ca diversitatea va fi victima decît de pierderea…
[00:08:28.16] a 13 soldati la Fort Hood Texas, atunci avem probleme…
[00:08:32.19] în conducerea acestor State Unite ale Americii.
[00:08:36.25]
[00:08:40.28] Trebuie sa se acceptam realitatea.
[00:08:44.30] Iar drumul înainte este atît de simplu. Trebuie sa…
[00:08:48.36] avem conducatorii buni în aceasta tara. Pentru ca despre asta e vorba.
[00:08:52.38] Trebuie sa obtinem conducerea buna în Europa.
[00:08:56.39] Trebuie sa obtinem conducerea corecta care nu se va teme.
[00:09:00.46] Membrii a-i presei: nu mai atacati evreii si crestinii.
[00:09:04.46] Nu va mai temeti de acest inamic. Aratati aceeasi vehementa…
[00:09:08.52] pe care o aratati împotriva concetatenilor vostri americani…
[00:09:12.55] si împotriva lor. Pentru ca vreau sa va spun ceva: peste 30, 40 de ani,
[00:09:16.56] daca vor fi reusit, si vor controla aceasta tara…
[00:09:20.60] nu va exista presa libera. Nu va exista libertate de expresie.
[00:09:24.63] Si ghici ce? Veti fi fost complici,…
[00:09:28.70] pentru ca sînteti prea lasi pentru pentru a lua o pozitie.
[00:09:32.73]
[00:09:36.76]
[00:09:40.82] Acum,
[00:09:44.84] acum este momentul pentru o conducere principiala în SUA,
[00:09:48.85] Pentru ca, la fel ca fraza cu care m-a citat Elisabeth..
[00:09:52.88] cînd toleranta devine un drum cu un singur sens,
[00:09:56.91] duce la sinucidere culturala.
[00:10:00.95] Cînd voi putea sa zbor în Arabia Saudita cu Biblia mea…
[00:10:04.97] în mîna, cu crucea mea în jurul gîtului, sa merg la Mecca,
[00:10:08.98] si sa merg la o biserica, atunci ghici ce? Nu mai avem probleme.
[00:10:13.03] Dar pîna atunci,
[00:10:17.05] trebuie sa întelegem,
[00:10:21.11] obiectivele si scopurile pe care islam si le-a propus…
[00:10:25.14] pentru viitor. Trebuie sa fim mîndri de cine sîntem.
[00:10:29.15] Nu putem avea conducere care va sta în fata consiliului general
[00:10:33.22] al Turciei, si sa spuna ca America nu este o natiune iudeo-crestina.
[00:10:37.24] Nu putem avea o conducere, care se duce si sta, în fata unei…
[00:10:41.26] universitati din Cairo, Egipt, si îsi cere scuze pentru Statele Unite…
[00:10:45.30] ale Americii. Aceasta nu este mîndria americana.
[00:10:49.31] Nu putem avea conducatori care este…
[00:10:53.36] întrebat, “Cum definiti victoria?”, si nu pot raspunde.
[00:10:57.39] Sa va spun: asa definesc eu victoria,…
[00:11:01.40] la fel cum a facut-o Ronal Reagan cînd a fost întrebat în legatura
cu comunismul,
[00:11:05.44] “Noi cîstigam, ei pierd”. Dumnezeu sa va binecuvînteze pe toti…
[00:11:09.47] Multumesc.
[00:11:13.53]
[00:11:17.57]

mulţumiri lui Baron Bodyssey şi lui Vlad Ţepes

Mark Levin este unul dintre cei mai populari conservatori americani, gazdă a unei emisiuni radio zilnice, clasate anul trecut pe locul 4 în topul celor mai audiate emisiuni de talk radio din America. A servit sub administraţia Reagan, iar cea mai recentă carte a sa, Libertate şi Tiranie, s-a clasat anul trecut pe locul 2 în topul celor mai vîndute cărţi pe Amazon.com.

Pentru început însă, o juxtapunere între crezul lui Reagan şi cel al lui Obama: o introducere necesară la discursul lui Mark Levin.
Mulţumiri Panseluţei pentru sugestii.

Un stand avea bannerul următor: ”Islamul: Aveţi întrebări? Primiți răspunsuri.” De la masa lor am luat o broșură, pe care se susţinea că Islamul promovează pacea. Am observat că era plină de erori și raționamente subțiri, așa că am decis să facem un film care să-i combată. Am mers la standul care ne-a dat broșura pentru a le oferi posibilitatea să-şi susțină afirmațiile. Dar… forțele de ordine au intervenit şi ne-au obligat să oprim camera.

Am părăsit standul, ne-am sfătuit cu poliţia şi am aflat că acţiunile agenților de pază au fost ilegale. Ne-am întors la stand pentru a înregistra un eventual răspuns din nou. Dându-ne seama că musulmanii prezenți nu a aveau nici un răspuns, am plecat.

Când am ieșit afară, am fost luați la întrebați de către doi tineri, care au fost trimiți de securitate pentru a ne reţine. În timp ce le răspundeam, forțele de ordine ale festivalului au început să ne asalteze, după cum veţi vedea în acest film.

“Luptaţi-va împotriva celor care nu cred în Allah, nici în Ziua de Apoi şi nu opresc ceea ce Allah şi Mesagerul lui au oprit; luptaţi-vă împotriva oamenilor Scripturii (adică evreii şi creştinii), care nu recunosc Islamul ca religie a adevărului, până când vor plăti Jizyah (taxa de protecţie, în clasicul stil mafiot) şi se vor supune de bună-voie.”

13.03.2010 – Atacul asupra comunităţii copte creştine, care a avut loc vineri (12 martie) în provincia nord-vest Mersa Matrouh, Egipt s-a soldat cu 25 de răniţi, inclusiv femei şi copii. Circa 3 mii de musulmani i-au atacat pe credincioşii adunați în rugăciune într-o clădire învecinată bisericii locale. Furia fundamentaliștilor încurajați de Imam a fost stârnită de zvonul că acești creștini au început construirea unui nou locaș de cult.

În jurul orei 17:00, musulmanii – un grup de beduini şi fanatici Salafi – au început să arunce cu pietre într-un şantier, unde ei cred că se va ridica o nouă biserică. Martorii au spus că forţele de securitate prezente nu au fost suficiente pentru a stăpâni atacul. Poliţia a tras gaze lacrimogene şi a arestat 12 persoane, musulmani şi creştini. Numai în dimineața următoare au sosit întăriri din Alexandria, cu ajutorul cărora credincioşii copți prinși în interiorul clădirii au putut să se reîntoarcă la casele lor.

În momentul atacului, la rugăciune se aflau patru preoţi, un diacon şi aproximativ 400 de enoriași. Creştinii spun că, de fapt, clădirea aflată în construcţie este un azil de bătrâni, iar aceștia sunt acum îngroziți de recentul atac. Discursul imamului local Shaikh Khamees în rugăciunea de vineri a contribuit la aprinderea mâniei musulmanilor. El a subliniat datoria de a lupta împotriva duşmanilor Islamului şi a accentuat că ”noi nu tolerăm prezenţa creştină în zona noastră.”

Reverendul Matta Zakarya confirmă faptul că dimineaţa a avut loc un summit între liderii bisericii locale, forţele de securitate ale statului şi chiar unii musulmani. ”Copții sunt speriaţi – a subliniat acesta – în special femeile şi copiii, care au fost prinși în interiorul clădirii şi au asistat la asalt.”

În Egipt, comunitatea coptă creştină este de aproximativ 10% din populaţia ţării. Majoritatea musulmană covârşitoare discriminează comunitatea creştină, care este victimă a violenţei provenită din creşterea puternică a fundamentalismului islamic. Uneori, cauzele atacurilor sunt dispute pe dreptul de proprietate asupra terenurilor şi dispute pentru femei, dar ele devin curând ciocniri religioase.”

sursa: AsiaNews
citiți și: Creștinii din Egipt: ”Vor să ne omoare!”, Creştini ai Bisericii copte ucişi în Egipt: de Crăciun

Actualizare (costin): Un pic de context – O conferinţă ţinută la Centru Pentru Libertate Religioasă aparţinînd de Hudson Institute, în care vorbeşte Episcopul Thomas despre bierica creştină din Egiptul islamic:

Excelenţa Sa, Episcopul în zonele El-Quassia şi Mair din Egyptul Superior, a devenit călugăr în 1983 şi preot în 1987. Episcopul Thomas lucrează neobosit pentru apărarea libertăţii religioase şi a drepturilor omului, înfruntînd riscuri personale. A fost primul cîştigător al premiului St. Stephen, un premiu pentru drepturile omului înmînat de Misiunea Norvegiană în Orient, pentru eforturile lui de a vorbi împotriva opresiunii comunităţilor religioase. Episcopul Thomas construieşte şcoli şi dezvoltă programe educaţionale în Biserica Egipteană Coptă.

Discursul Epicopului începe cu cîteva cuvinte despre originile creştine ale Egiptului, originea cuvîntului “copt” şi transformările suferite de Egipt de la invazia islamică din secolul VII.

Episcopul Thomas înceheie discursul cu aceste cuvinte:

Nu sîntem o biserică slabă. Nu sîntem un popor slab. Sîntem un popor puternic şi vom supravieţui. Dragostea din noi, dragostea e mult mai puternică decît ura lor. Cu această ură vom continua să ne confruntăm şi să ne integrăm în societate şi să lucrăm pentru binele societăţii, să încercăm să ne ajutăm fraţii şi surorile care trăiesc în această ţară. Dacă fundamentaliştilor nu le place, trebuie să ne stradui să gasim cîtiva moderaţi şi să lucrăm cu ei. Şi mai sînt cîtiva moderaţi. Foarte, foarte, foarte puţini, dar mai sînt 1 sau 2 care încă spun adevărul, dar majortiatea cred propaganda stereotipică a ceea ce vrea majoritate.

Asta vreau să spun: chiar dacă înfruntăm multe greutăţi nu sîntem slabi pentru că adevărul este puternic, dragostea e puternică, speranţa e puternică iar asta face ca crestinii din Egipt să continue.
Foarte multi creştini pleacă din Egipt iar acesta este un strigăt de ajutor pentru creştinii care vor sa rămînă în ţara lor.

Transcrierea integrală a discursului Episcopului Thomas

Vă recomandăm şi Avatar, cronică între etaje.

P.S. George Ripa, multumim.

Săptămâna aceasta s-a ales praful de al doilea complot în care au “căzut” şi două blonde – Coleen LaRose si Jamie Paulin-Ramirez – , de data aceasta cel vizat fiind Lars Vilks, autorul caricaturii în care capul lui Mohamed este ataşat corpului unui câine. Pe data de 9 martie s-a dat publicităţii actul de acuzare al Departamentului de Stat contra lui Coleen LaRose (nume superb de altfel) sau Jihad Jane ori Fatima LaRose (nume idioate cu care semna pe net), o blondă de 46 de ani cu ochii verzi. Coleen LaRose a fost căsătorită de două ori dar nu a avut copii. Ea a trăit aparent normal până într-o zi din 2005 când a încercat să-şi ia zilele cu o combinaţie de cyclobenzaprin şi alcool. Stând acasă în zona oraşului Philadelphia să îngrijească de gospodărie şi de tatăl concubinului său Kurt Gorman cu care locuia din 2004, Coleen a îndrăgit internetul şi a aderat la jihad fiind inflamată de …cauza palestiniană. În 2007 pe Dailymotion.com îşi luase numele de Fatima LaRose, iar pe YouTube se numea Jihad Jane şi se oferea în 2008 “cu disperare” să facă orice putea pentru cauza musulmanilor aflaţi în suferinţă. Binenţeles că a fost remarcată de tartorii paradisului qaidist care i-au dat misiunea în 2009 să îl omoare pe Lars Vilks într-o manieră care să cutremure de frică “toata lumea Kuffar-ilor” (numele pe care-l dau musulmanii nemusulmanilor, n.a.). Zis şi făcut, Jihad Jane a făcut prozelitism jihadist online, a solicitat fonduri pe net pentru acţiune, de a ajuns să fie interogată de FBI, cu care ocazie a şi minţit, evident pentru cauza ei înaltă, pe urmă a plecat în Europa luând ca amintire (citeşte: furat) şi paşaportul concubinului Gorman pentru a-l pune la dispoziţia “fraţilor” musulmani.

“A venit din zona stânga a politicii. Ştiam că vorbea online cu aceşti oameni…Ce a determinat-o să-şi întoarcă spatele ţării, familiei ei şi să devină o astfel de persoană? Nu ştiu cum şi de ce. Tot ce ştiu este că a fost în contact cu această JihadJane.
Singurul lucru la care mă gândesc este că i-au spălat creierul.”

Jamie Paulin-Ramirez şi-a luat şi fiul de 6 ani (dintr-o căsătorie anterioară) la plecarea din Statele Unite, băiat care se află acum în îngrijirea oficiilor specializate irlandeze. Christine Mott îşi doreşte în acest moment ca să îl aducă acasă cât mai repede pe nepot dar este şi îngrijorată de soarta lui Jamie, care şi-a părăsit familia şi a lăsat o slujbă de asistentă medicală cu venituri de 30000 de dolari pe an pentru a ajuta la omorârea unui om.

La aflarea veştilor cu privire la complotul contra lui Lars Vilks, un număr de trei cotidiene suedeze au republicat caricatura pentru a sublinia că libertatea de expresie este o valoare a lumii libere şi că trebuie apărată uneori cu sacrificii. Tot în Suedia, organizaţia musulmanilor a condamnat complotul contra lui Vilks dar a protestat şi contra republicării caricaturii. Sper că au fost oneşti în privinţă condamnării complotului, că pentru protestul contra caricaturii nu avem dubii. Sunt sinceri.

Folosind arma secretă a blondelor contra unui suedez (nimic mai straniu!), s-a dovedit încă o data ca Al-Qaeda nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile. Un alt complot a eşuat…

via: Lăcașuri Ortodoxe: din San Francisco

Hotărâre judecătorească: Referirea la Dumnezeu, în depunerea jurămintelor şi pe bancnote, în SUA, este constituţională.

Un tribunal federal din California a decis joi, 11 martie 2010, că trimiterile la Dumnezeu în motto-ul naţional şi în jurământul în faţa steagului SUA, rostit în unele şcoli publice, nu este o îndoctrinare religioasă din partea statului, aflăm din Life News.

Cazul a fost adus în instanţă de către Michael A. Newdow, care considera că referirile la Dumnezeu în jurămintele de credinţă şi în motto-ul naţional, înscris pe monedele şi bancnotele aflate în circulaţie în ţară, sunt contrare Constituţiei Statelor Unite, informează France Presse.

Deciziile Curţii de Apel a celui de-al 9-lea district din San Francisco, sunt aplicabile în nouă state din vestul Statelor Unite ale Americii.

În jurământul rostit dimineaţa, înainte de începerea orelor de curs, se face referire la Statele Unite, ca naţiune “sub protecţia lui Dumnezeu“. Această referire la Dumnezeu a fost adaugată în jurământul din 1954 de preşedintele Eisenhower.

“Credem în Dumnezeu” apare şi ea pe toate monedele şi bancnotele SUA.

“Jurământul de credinţă exprimă uniunea marii naţiuni, mândră de rostirea unor idealuri care au pus bazele Republicii noastre, şi pentru care vom continua să luptăm“, se scrie în hotărâre.

Referiri și aici:

Romanian Baptist Association
Breitbart: Court upholds ‘under God’ in Pledge of Allegiance
Big Journalism:
So, Michael Newdow: misunderstood First Amendment patriot like his predecessor, Madalyn Murray O’Hair, or… you be the judge

individul este perseverent:
2002 – Person of the Week: Michael Newdow
2004 – Atheist pleads with justices to stop recitation of pledge: Newdow gets skeptical reception from Supreme Court on ‘under God’ controversy
NYTimes – o arhivă întreagă cu personajul

Şi două linkuri video: FoxNews şi postare din 2006.

Aici se poate citi History of the Pledge of Allegiance (nu are link separat pe pagină, vedeţi coloana din stânga – Pledge History). Îl punem aici și pe Glenn Beck, că tot e vorba de Constituţie şi First Amendment

Sunt un blogger, o activistă, o mamă singură şi un ateu. Am fost crescută într-un cult creştin fundamentalist condus de bunica mea nebună Carol Balizet. Am videoclipuri despre Biblie, umanism secularist, moralitate, ateism şi drepturile copiilor.

După cum reiese din propria descriere aflată pe contul personal YouTube, madam Jackson este un exemplar strălucit de om al secolului XXI, o progresistă atee foarte preocupată de lupta împotriva “obscurantismului” religios. Dar oare ce a făcut ca să merite minutele sale de faimă (inter)naţională? În mod cert nu este un Richard Dawkins pentru a se opune religiei creştine de pe poziţia darwinismului. Intelectul şi cunoaşterea nu fac parte din armele ei. În schimb, face apel la controversa gen Libertatea şi Cancan.

Pentru a deveni faimoasă a făcut ceea ce nici o femeie de până acum nu a mai făcut: şi-a trâmbiţat pe YouTube şi pe Twitter propriul avort. Nu vă imaginaţi filmări dintr-o sală de operaţie. Suntem abia la începutul acestei mode sinistre şi încă nu s-a gândit cineva să filmeze procedura chirurgicală ca atare. Angie Jackson oricum nu avea nevoie de aşa ceva, aflându-se abia în primele patru săptămâni de sarcină. Ca urmare, a intrat în legătura cu faimoasa organizaţie Planned Parrenthood – specializată în avort şi atât de îndrăgită de preşedintele Barack Hussein Obama – de la care şi-a procurat nişte pastile, s-a filmat veselă şi mândra în timp ce îşi anunţa decizia şi acţiunea de a-şi provoca un avort, şi-a pus clipul pe YouTube şi, ulterior, a postat actualizări pe Twitter cu ceea ce simte şi gândeşte pe subiect, devenind – aşa cum era de aşteptat – o vedetă.

Aparent, Angie Jackson îşi motivează opţiunea medical: sarcina s-ar fi dovedit pentru ea fatală; a mai trecut printr-o naştere dificilă şi doctorii i-ar fi spus că unei alteia nu i-ar mai face faţă. Până aici, linia de argumentaţie nu poate fi contrazisă în lipsa unor date exacte despre ce a aflat cu adevărat de la medicii care au consultat-o. Dar cum Jackson nu se limitează la opţiunea medicală, argumentaţia capătă nuanţe ciudate, iar masca începe să îi cadă.

“Nu este atât de rău, nici atât de înfricoşător”, ne spune senină madam Jackson. “Practic, e ca un avort spontan.” Mi se pare mie sau asta sună sinistru? Cum adică “nu e atât de rău, e ca un avort spontan”? Îşi bate joc de noi sau nu este zdravănă la cap? Nu voi avea niciodată acces la experienţa maternă (din motive obiective, sunt bărbat), dar chiar şi aşa mă îngrozeşte ceea ce spune. Cum ar putea o femeie (cu atât mai mult o mamă!) să afirme despre avortul spontan că “nu este atât de rău”? Dar viitoarea vedetă CNN continuă zâmbitoare în clipul de pe YT: “Îmi actualizez pe Twitter propriul avort. O fac pentru a de-mistifica avortul.“

Recitiţi-i descrierea de pe contul de YT. Ce lipseşte? Cine ar putea fi obsedat de “de-mistificarea avortului”? E o temă ce trimite la lupta împotriva patriarhatului, aceea instituţie socială odioasă care le împiedică pe femei a fi stăpâne pe propriul corp şi pe propria soartă. Deci, ce lipseşte? Trimiterea la un tip special de progresism – la feminism -, deosebit de importantă pentru a înţelege o parte din raţiunile care s-au aflat în spatele unui astfel de comportament sinistru.

Acum să trecem la interviul de pe CNN, o mostră de jurnalism angajat şi de ideologie stângistă.

Fascinante.

Hot Air a reluat un articol publicat de Cassy Fiano pe această temă. L-am tradus în rândurile care urmează.

[...]

Sinceră să fiu, Angie are un comportament tipic pentru un liberal. Liberalilor le place să discute despre teme “riscante” ori “tabu” şi apoi se bat singuri pe spate pentru curaj. Ceea ce face ea acum este practic acelaşi lucru. Spune că nu o face pentru publicitate, ci pentru a “de-mistifica” avortul? Te rog, pur şi simplu vrea atenţie. Unor femei le este într-adevăr frică să facă avort, dar privind-o pe Angie Jackson vorbind despre asta nu le va face să aibă un moment de iluminare ori uşurare. Asta este încă o caracteristică a liberalismului. Narcisismul lor îi face să creadă că tot ceea ce fac ei inspiră pe un altul, îl încurajează, are cumva sens sau este în vreun fel special. În realitate, nu este cazul. Nimănui nu îi pasă de Angie Jackson şi mulţi nici nu ar ştii că există dacă nu ar fi fost controversa pe care a creat-o.

[...]

DACĂ este sinceră în ceea ce priveşte condiţia ei medicală, atunci desigur că empatizez cu ea. Ce decizie groaznică pentru o femeie, aceea de a alege între propria viaţă şi cea a copilului nenăscut. Ce mă deranjează este nu atât decizia pe care a luat-o, ci cât de indiferentă o lasă. Spune, din nou şi din nou, că nu regretă, că nu este atât de rău, că nu este înspăimântător, că este OK, bla bla bla. Chiar afirmă că este ca şi cum ai avea un avort spontan. Şi aici devin mânioasă. Acum o să explic de ce şi, făcând-o, voi mărturisi ceva pe care numai câţiva oameni din viaţa mea cunosc.

Acum câţiva ani am avut un avort spontan. Nu eram căsătorită, deşi eram logodită. Logodna noastră nu a mers, dar nu ne-am logodit pentru că eram gravidă. Nici nu am ştiut până când nu eram deja logodiţi. Am suferit un avort spotan şi am fost devastată. Absolut zdrobită. Nick şi cu mine eram tineri, relaţia noastră era nesigură şi nu aveam mulţi bani. Nu ne propusesem să avem copii prea curand, dar sarcina accidentală a schimbat totul. Eram încă fericită şi entuziastmată, deşi nu era cel mai potrivit moment pentru copii. Nu era aşa cum îmi planificasem, dar aveam să fiu mămică şi în mine creştea un copil. Pierderea lui a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care am fost nevoită să le suport. Pentru mult timp, am ţinut acest secret faţă de toată lumea, cu excepţia fostului meu logodnic – nu sunt sigură de ce, dar nu vroiam să se afle.

Şi de aceea atitudinea mândră a lui Angie în ceea ce priveşte avortul şi avorturile spontane m-a mâniat şi supărat. Aproape toate prietenele mele au avut parte de un avort spontan şi fiecare ditnre cele care au trecut prin aşa ceva au fost la fel de afectate ca şi mine. A fost oribil, ţi-a frânt inima, şi totuşi Angie stă acolo şi spune “nu e atât de rău… e ca un avort spontan”?? Pot să înţeleg că a luat decizia pe care a crezut că este necesar să o ia, dar nici urmă de tristeţe? Nici un pic de amărăciune pentru pierderea unui copil pe care l-ar fi putut avea? Nici un pic de mânie faţă de o asemenea nedreptate? Tocmai şi-a ucis propriul copil şi nu e mare lucru, “e ca un avort spontan”?? Nu văd cum ar putea cineva să ia o astfel de decizie, de a alege între viaţa proprie şi cea a copilului nenăscut încă, fără nici un pic de strângere de inimă, durere sau tristeţe. Am prietene care au făcut întreruperi de sarcină şi îşi plâng pierderea asemenea nouă, cele care am suferit un avort spontan. Dacă nu cumva lor le este chiar mai rău. Angie ridică din umeri de parcă tocmai a aruncat gunoiul, iar asta este pentru mine înfiorător şi îmi este imposibil de înţeles. Ai crede că un avort ar fi cea mai grea decizie pe care ar lua-o vreodată o femeie. Sunt pro-life şi consider avortul o oribilă atrocitate. Inima mea este alături de femeile care cred că nu au altă opţiune şi trebuie să îl îndure. Şi totuşi, Angie încurajează femeile să îl facă pentru că “nu e atât de rău”. Cum poate fi cineva atât de rece?

Am o veste pentru tine, Angie. Există mii şi mii de femei care au avorturi spotane şi care fac întreruperi de sarcină şi nu tratează cu superficialitate această problemă. Pentru ele nu este uşor şi simplu. Le frânge inima; plâng şi sunt îndurerate de pierderea copilului lor. Asemenea mie, după atâţia ani. Poate că o să am mulţi copii în anii în care vin, dar asta nu va schimba cu nimic faptul că unul dintre ei lipseşte. Unul dintre cei care trebuie să fie nu este. Şi fie că se întâmplă prin avort spontan sau întrerupere de sarcină, multe femei simt ca mine. Numai pentru că bebeluşii nu s-au născut nu înseamnă că nu i-am iubit. Să le spui femeilor că este okay, că o vei face şi că va fi bine – asemenea lui Angie cea cu inima rece şi lipsită de emoţii umane – este greşit. Nu ajută pe nimeni. Cel mult, ar putea să rănească şi alte femei. Se vor uita la acel videoclip şi îşi vor spune că nu e mare lucru, iar mai apoi, se vor simţi de parcă întreaga lor lume s-a prăbuşit.

A le face pe femei să creadă că un avort este o nimica toată, comparându-l cu un avort spontan, nu face nici un bine. Cele mai multe femei nu sunt reci şi insensibile. Şi sunt deja destule feministe şi destui lobbyişti care, asemenea lui Angie, ar vrea să le convingă că avortul nu este mare lucru.

Credeţi-mă, pierderea copilului nenăscut este cutremurătoare. Femeile merită să ştie adevărul despre cum le va afecta emoţional. A le spune altceva este doar minciună din partea unor adepţi pro-choice reci şi lipsiţi de inimă.

Dar Angie Jackson nu este nici măcar prima care să îşi fi făcut publicitate într-un mod atât de sinistru. Penelope Trunk, director executiv al filmei de consultanţă Brazen Careerist, în vârstă de 42 de ani, este adevărata deschizătoarea de drumuri şi de pierderi de sarcină trâmbiţate on-line. În noiembrie 2009, Trunk a postat pe Twitter, în timp ce participa la o şedinţă de consiliu, că are un avort spontan: “Sunt într-o şedinţă de consiliu. Am un avort spontan. Mă bucur (în original “thank goodness) pentru că durează trei săptămâni să faci avort în Wisconsin”. Pentru a fi şi mai clară bucuria (!) acestei stimabile doamne, voi include în articol un screen cu tweet-ul original.

Ce fel de femeie se poate bucura că a suferit un avort spontan?

Asemenea lui Angie Jackson, şi Penelope Trunk era mamă (are doi copii), dar spre deosebire de noul star CNN, Trunk mai avusese un avort spontan şi două întreruperi de sarcină. Ai zice că după astfel de experienţe răvăşitoare, o femeie ar trata cu mai multă atenţie actul sexual şi ar fi ceva mai responsabilă. Se pare însă că nu este cazul. Vârsta şi cariera de succes nu responsabilizat-o defel pe Penelope Trunk, contracepţia rămânând o enigmă (o fi luând şi din plăcere actului sexual, ceea ce în această lume hedonistă este crima supremă), ca şi limitarea raporturilor sexuale în afara perioadei fertile (la 42 de ani se presupune că nu mai este un mister modul în care funcţionează propriul tău corp).

Credeţi că a manifestat vreo urmă de regret? Nici vorbă.

Penelope Trunk >“Nu a fost cu nimic diferit de a spune ce am mâncat la prânz.”

Penelope Trunk suferă de sindromul Asperger. Aşa o fi, dar asta nu poate constitui o scuză pentru un asemenea comportament, ci un motiv în plus pentru ca media să condamne acţiunile acestei femei ca venind din partea unei persoane bolnave ale cărei fapte şi vorbe emană patologie.

Din nefericire, trăim în era în care devianţii sunt normali, iar normalii sunt devianţi. Cu cât eşti mai decăzut dintre oameni, cu cât eşti mai ciudat, mai idiot şi mai pervers cu atât eşti mai demn de a fi promovat, iubit şi admirat pentru “curajul” de a fi altfel decât trebuie.

Citiţi şi Avortul: Modelul suedez.

What’s this?
Linkurile sponsorizate sunt reclame legate de recenta dvs. căutare sau conținut al paginii. Linkurile sponsorizate sunt întotdeauna clar etichetate. Când faceţi clic pe un link sponsorizat, noi obţinem venituri. Generarea de venituri suplimentare dinspre linkurile sponsorizate permite Amazon.com să vă ofere prețuri mai mici – aspect către care suntem dedicați prin orice modalitate putem.

Scopul care ”înnobilează” și scuză… fără să conteze stricăciunile produse în calea către realizarea lui.

click pe acel Islamic Video Site și suntem in…. Search of Truth
De aici poate începe culturalizarea tinerelor minți avide de cunoaștere. Cine spune că nu se poate începe și de aici? Cum gândea odată Noica despre filosofie: ”poate începe de oriunde”. La fel stă treaba cu cercetarea Adevărului.

Judecătoarea Mellanby a mai spus că ea “nu a dorit să creeze un precedent, acuzându-i de sfidarea Curţii“. În schimb, inculpaţii înşişi au creat un precedent. Cinci au fost condamnați, dar nepedepsiți. Când li s-a pus în vedere să ramburseze doar costurile de judecată, aceștia au declarat încântați că, din moment ce sunt pe ajutor social, contribuabilii vor achita nota.

În Olanda, Baroul însuși este cel care conduce fenomenul de împăciuire și calmare a islamiştilor. Pentru avocatul Enait Mohammed, care a fost criticat deoarece nu se ridica la intrarea judecătorilor şi purta capul acoperit în şedinţele de judecată, s-a decis că el poate rămâne aşezat şi acoperit.

Şi alte evenimente demonstrează deferenţa în creştere față de Islam în instanșele Europei: O femeie a făcut istorie în vara anului trecut, devenind prima persoana din Danemarca ce a depus mărturie în timp ce purta niqab. La inceputul acestui an, judecătoarea Cherie Blair, și-a demonstrat capacitatea de iertare față de un musulman britanic condamnat pentru molestare: ”Eşti un om religios şi şti că acest comportament este inacceptabil”.

Bazine pentru spălat au fost instalate într-un tribunal german, pentru ca musulmanii să se poată curăţa înainte de rugăciune.
Objection, Your Honor: European Courts Placate Islamists

Sunt doar câteva exemple. Judecătorii şi-au uitat menirea: jusția oarbă și echitatea. În schimb purced la acordarea de indulgențe (se cred zei pe pământ. cât de adevărat s-a zis: cei ce se vor înalța pe sine, se vor smeri. îi vor smeri alții). E tot mai limpede la ce asistăm, degeaba ne indignăm: barbarii vs. oligofrenii; forţa brută vs. somnul raţiunii. Dacă nu se schimbă ceva cât de curând, devine destul de limpede cine vor fi perdanţii, viitori smeriți cu forța și puși la colț.

Despre legalizarea tribunalelor Sharia

Băselu’ Dictatorelu’

În timpul alegerilor din toamnă, discutam cu colegii la pauza de ţigară despre motivele pentru care “stai aşa că nu-i aşa, înţeleg că nu vă place Băsescu şi că vă uitaţi prea mult la televizor, dar nu prea există alternativă”. Unii ar fi votat orice, numai să nu iasă “dictatorul!”.

Argumentele de genul “în 2004 nu exista libertatea presei, salariul mediu pe economie este aproape triplu faţă de acum 5 ani” erau zgomot de fond printre urletele isterice a marii majorităţi a televiziunilor, ziarelor şi comentatorilor politici români. Dacă “Mircea Badea spune că Băsescu e un dictator, şi tu spui că nu este aşa, Costine, eşti un ignorant! Mie îmi pasă de ţara asta!”.
De la autorul aceleiaşi mustrări (sper să nu citească aceste rînduri) am aflat că “a existat o singură mineriadă în ‘98, şi aia nu a avut loc pentru că minerii au fost întorşi din drum. Iar asta oricum nu contează pentru că a fost acum 100 de ani şi Geoană nu are nimic de aface cu Iliescu, ca să nu mai vorbim de Crin-băiat-fin”. Crin Antonescu, cu a lui “Revoluţie a Bunului Simţ” -un fel de “Yes We Can!” de Dîmboviţa-, care spune în parlament mîrşăvii cum nu mi-aş închipui vreodată să le aud din gura lui Băsescu, cu toate păcatele lui. Între timp Băsescu-Hitler a ieşit din nou preşedinte şi am simţit că pot respira din nou după multe luni de zile.

Imediat după primul tur, Crin “Revoluţionarul-Bunului-Simţ Antonescu” a renunţat la a mai porcăi pesediştii şi şi-a luat tricoul cu Che Guevara peste săgeata liberală.

Vechii Comunişti

Eu cred ca stalinismul nu poate fi considerat orientare de stanga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, in esenta lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist.
…
Socialismul de tip sovietic a fost de fapt un capitalism de stat cu ambalaj socialist.
Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie anti-socialista. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces. Factorul social de baza – muncitorimea.
Dreapta.net

Vladimir Tismăneanu a comentat pe blogul lui declaraţiile halucinante făcute de Iliescu:

…nu se poate nega ca era vorba de regimuri dictatoriale de stanga, nu de dreapta. Revolutiile din 1989 au fost asadar anti-socialiste in sensul respingerii colectivismului etatist si a minciunii institutionalizate.

Acum cîteva zile, un fapt deja cunoscut multora a fost confirmat cu acte:

Tinerele Vlăstare

“Suntem ca Fidel Castro şi Che Guevara, dar dictatorul [Băsescu-Hitler] nu a fugit inca”

Crinulică şi-a adus şi el contribuţia:

“Cu toate distantele, problema este ca Che Guevara nu mai e, Fidel Castro probabil mai e putin, iar noi avem de-a face cu o problema reala a Romaniei. Cand e vorba de apararea lucrurilor elementare ale democratiei, ma aliez cu oricine, chiar daca scandalizeaza. Ma aliez cu celalalt partid din Opozitie”.
Ziare.com: Ponta: Eu si Crin suntem ca Fidel Castro si Che Guevara

Declaraţiile de mai sus au venit după ce Tineretul Social Democrat, a renunţat oficial la documentul de 60 de pagini postat sub titlul de “Fenomenul El Che” citat de România Liberă. Acesta a dispărut de pe situl oficial al TSD.

Florin a citit spusele lui Petre Ţuţea pe diagonală:

daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga si nu esti conservator, esti cretin

Colegul care mă apostrofa s-a hotărît să emigreze. Nu poate trăi într-o Românie în care Băselu’-dictatorelu’ e preşedinte. Emigrarea nu ar fi fost la fel de sigură dacă Geoană, şi nu “Tiranul”, ar fi cîştigat alegerile.

Concluzie

Sora Hatune din mănăstirea siriană ortodoxă din Warburg, Germania, a înfiinţat Sister Hatunes Foundation în efortul de a ajuta creştinii din Irak. Interviul de mai jos este despre fetele creştine, ce sînt răpite şi violate ani de zile de bande de musulmani. Unele dintre ele sînt torturate şi ucise în mod sălbatic. Acelaşi lucru se întîmplă în cele mai multe ţări cu majoritate islamică.

În ultimii ani numărul răpirilor, violurilor şi mutilării fetelor creştine irakiene de către grupuri de musulmani a crescut foarte mult. Mare parte din creştinii irakieni au părăsit deja ţara din cauza persecuţiilor violente, dar întîlnesc aceleaşi problemele în şările învecinate în care se refugiază.

De cîteva decenii se produce o din ce în ce mai accentuată radicalizare a musulmanilor din ţările islamice, iar creştinii din acele ţări sînt din ce în ce mai persecutaţi. Doar acum căteva zile 500 de creştini au fost măcelăriţi de musulmani în Nigeria.
Acelaşi lucru se întîmplă şi în Egipt, unde creştinii copţi, egiptenii care şi-au păstrat cultura chiar şi după ce ţara lor a fost islamizată cu forţa: Creștinii din Egipt: ”Vor să ne omoare!”

Dragoş Paul Aligică a scris în umtimii ani de mai multe ori despre persecuţiile prin care trec creştinii – Persecuţia creştinilor: realităţi şi întrebări – un subiect care mărturisesc, îmi era complet necunoscut acum nici doi ani de zile. Începusem să aflu tot mai multe despre radicalizarea lumii musulmane, dar abia mai tîrziu am înţeles că una dintre manifestările ei cele mai atroce este persecutarea violentă a creştinilor. Acesta este un fenomen care este transferat şi în occidentul european prin transplantul a întregi comunităţi din zonele rurale ale orientului mijlociu în marile oraşe din vestul europei:
Amsterdam: Cruciuliţa interzisă, basmaua islamică permisă
Creştinismul este ilegal în anumite zone din Marea Britanie pentru a nu jigni musulmanii
Miss Olanda/Turcia, islamul şi olandezii
acestea sînt doar cîteva exemple alese pe fugă

Interviul cu sora Hatunes a fost subtitrat de Frank de la KitmanTV

O întrebare nu îmi dă pace: de ce muţenia asurzitoare a presei despre masacrul celor 500 de creştini din Nigeria de mai deunăzi? De ce este nevoie să scotocesc internetul pentru a afla că acest gen de evenimente sînt mult mai dese decît mă lasă jurnaliştii “consacraţi” să cred?

Actualizare
Fragment din recentul documentar The Third Jihad:

Problema este că sub perdeaua deasă de argumente pro şi contra nu se mai vede fondul chestiunii. Şi am toate motivele să cred că primul ministru şi ai lui au toate motivele să fie cum nu se poate mai satisfăcuţi de asta (voi reveni asupra acestei chestiuni). De fapt, ce s-a întâmplat. La destul timp după alegeri, guvernul Boc se apucă tam-nesam să reformeze institutele care studiază comunismul, institute apărute volens-nolens în urma vestitului „raport Tismăneanu” de condamnare a comunismului. Pe scurt, printr-o hotărâre de guvern din 27 februarie a.c. Vladimir Tismăneanu este numit preşedinte al Consiliului Ştiinţific al recent modificatului Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), vechiul preşedinte, Marius Oprea, fiind demis. Demiterea s-a făcut în ciuda susţinerii publice pe care a avut-o Marius Oprea din partea disidenţilor anticomunişti români, a unor istorici români şi străini ai comunismului, de la Doina Cornea la Herta Muller, de la Liviu Antonesei la Denis Deletant. Aş pomeni şi sumedenia de intelectuali de marcă din varii domenii (am numărat la un moment dat vreo 400), care şi-au manifestat susţinerea pe forumul revistei Observatorul Cultural.

Se pune întrebarea: de ce? De ce a trebuit să se schimbe? Ce evaluări ştiinţifice s-au făcut privind activitatea IICCR pentru ca Marius Oprea să fie înlocuit? De ce se face vinovat, e incompetent? Domnul Boc tace mâlc, ca peştele, ca porcu-n păpuşoi. Nu spune nici măcar: „Da, dom’le, l-am schimbat că-i liberal”, deşi, în acest caz, ar trebui şi să explice de ce aşa târziu. Se va fi temut ca Oprea să nu publice o carte anunţată, crunt critică, despre Traian Băsescu taman înainte de alegeri? Nu ştim şi nici nu ne interesează prea mult. Cert este că d-l Boc a procedat cum procedează toţi şefii şi şefuleţii din ţara asta când vine vorba de numiri şi destituiri în posturi: absolut nedemocratic, în batjocura legii, gheboşându-se ca o râmă, covâl-covâl, sub vorbe iezuite: reorganizare, reformare, carevasăzică perestroika. Dar, încă o dată, de ce să schimbi, când rezultatele muncii lui Marius Oprea sunt palpabile, se bucură de aprecierea specialiştilor dinăuntru şi din afara ţării. Şi aceasta nu numai pentru că a scris câteva cărţi fundamentale în domeniu, că a editat colecţii de documente esenţiale pentru înţelegerea comunismului. După condamnarea comunismului făcută oficial de preşedintele Băsescu în Parlament, Marius Oprea a înţeles că lucrurile nu trebuie să se oprească aici. Trebuie să se facă dreptate victimelor comunismului. Şi s-au întreprins paşi concreţi din care dau doar trei exemple: s-a înaintat către Parlament un pachet de legi, care să facă dreptate deţinuţilor politici; s-au obţinut pensii viagere pentru cei arestaţi la Braşov în 1987; pentru deţinuţii politici s-au obţinut 200 lei pentru un an de puşcărie (înainte erau numai 50).

Apoi Marius Oprea şi oamenii lui au trecut logic la al doilea pas concret: deconspirarea torţionarilor şi asasinilor, căci condamnarea comunismului fără vinovaţi e ca o furtună într-un pahar cu apă, ca o urmuziană ţară independentă, dar fără ape, fără munţi, dealuri şi câmpii, fără oraşe şi fără sate Vinovaţii trebuie să răspundă în faţa legii. S-au căutat dovezi clare, ferme, săpându-se în păduri şi în munţi, acolo unde au fost împuşcaţi oameni nevinovaţi. În acest sens, într-un timp relativ scurt, s-au înaintat peste 400 de dosare la Parchetul General. Toate bine documentate, motivate. Însă DIICOT-ul, departamentul din Parchet care se ocupă cu aşa ceva, a dat mereu soluţii de neînceperea urmăririi penale şi de suspendare a urmăririi penale. Aşadar, nici o condamnare! De ce oare? E simplu: în tribunale,în justiţie în general, ca în toate domeniile, are loc o dinastizare a conducerii. Rudele, copiii şi nepoţii celor care au avut funcţii înainte şi care, mulţi dintre ei, au fost mai mult sau mai puţin vinovaţi, sunt acum înfruntea bucatelor din justiţie. Marius Oprea mi-a vorbit într-o discuţie particulară de o înaltă doamnă din justiţia românească al cărei bunic se face vinovat de condamnarea arbitrară şi împuşcarea unor flăcăi care se ascundeau prin păduri în anii 50, ca să nu fie înrolaţi în armată (sărmanii, ei îi aşteptau pe americani). Ca această doamnă sunt şi alte persoane în justiţie, în domeniul afacerilor, în politică, etc.

Ei, aici e buba! Aici a deranjat Marius Oprea. Când atingi structurile Securităţii omniprezente şi omnipotente e bâia! Şi astfel a venit restructurarea guvernamentală, reorganizarea, de fapt muşamalizarea. Da, muşamalizare, căci ce altceva înseamnă noul statut al IICCME. Prin acesta guvernul a eliminat posibilitatea investigării crimelor comise de autorităţile comuniste, precum şi posibilitatea de a înainta sesizări penale organelor de justiţie. Aici e fondul problemei.O excelentă analiză a situaţiei face în amănunt Iulia Popovici.

Iar la această reorganizare, perestroika şi glasnosti trebuia şi un perestoikist. Acesta este domnul Tismăneanu, savant de marcă, incontestabil un cercetător de valoare al fenomenului comunist. În acelaşi timp d-l Tismăneanu e şi uns cu toate alifiile , e „saltimbancul perfect”, cum spunea Dorin Tudoran, care ştie mereu să se aşeze sub umbrela favorabilă. Nu degeaba afirma într-un interviu din Evenimentul zilei: „Pot să vă asigur că sprijinul politic, dacă vă gândiţi la preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc, este cât se poate de concret şi puternic”. Tismăneanu merge întotdeauna la vale, mânat de apele călduţe. Oprea merge împotriva curentului, ia valul în piept şi, dacă Doamne fereşte s-ar îneca, nu trebuie căutat în aval, ci în amonte.Tismăneanu abordează comunismul intelectual, Oprea – penal. Primul e reconciliator, conivent cu puterea oricare ar fi ea; al doilea e acuzator şi intransigent. Anticomunismul primului e de serviciu, discursiv cu floricele, „corect politic”, de simpozioane, mese rotunde, pătrate şi ovale, chiar dacă judicios şi eclatant; anticomunismul celui de-al doilea e fără floricele, ba chiar buruienos (vezi expresii precum „căcaţii ăia de la putere”), e tranşant, radical, asumându-şi cruzimea istoriei şi dorind să îndrepte ce se poate îndrepta. Primul condamnă ideologic comunismul (de parcă poţi aduce ideologia în faţa justiţiei), studiază morţii în bibliotecă; al doilea nu se înfundă în vorbe creţe şi înfoiate, ci vrea să condamne la propriu comunismul, pornind de la torţionarii săi.

Să vedem ce va face Marius Oprea mai departe. Nu ştiu exact, însă cred că aceleaşi lucruri, dar pe alte căi. Ce va face Vladimir Tismăneanu însă ştiu. Vom avea un anticomunism îmbârligat ştiinţific, cu voie de la stăpânire, un anticomunism ca un supozitor hemoroidal. D-l Tismăneanu va scrie cărţi după cărţi peste care se va aşterne praful ca peste operele Geniului Carpaţilor. Iar ceilalţi, deranjaţi din când în când de declaraţiile de protest ale bătrânicii aceleia cât o nucă, Doina Cornea, vom adăsta cuminte în minciună, laşitate şi indiferenţă.

Duminică dimineaţa în zori musulmanii i-au atacat pe sătenii creştini din Nigeria cu macete. Unele trupuri au fost carbonizate. Altele aveau tăieturi pe faţă. O victimă tânără a fost scalpată, iar câţiva erau cu mâinile şi picioarele retezate. Musulmanii au strigat “Allah Akhbar” (Dumnezeu este Mare) înainte de a năvăli în locuinţe şi de a-i ucide pe creştini. Există supravieţuitorii care au relatat cum s-a produs hăcuirea victimelor. Musulmanii furioşi nu au cruţat nici măcar copiii, dimpotrivă i-au scalpat. Printre victimele feminine au fost găsite trupuri violate.

În timp ce au fost detaşate trupe pentru a preveni noi atacuri, forţele de securitate au reţinut 95 de suspecţi, dar se confruntă cu critici aspre pentru turbarea cu care criminalii au reuşit să acţioneze.

Mass-media a semnalat faptul că vecinii musulmani au fost avertizaţi prin sms-uri cu două zile înainte de atac, tocmai pentru a se putea refugia înainte de intervenţia trupelor.

Supravieţuitorii spun că atacatorii au reuşit să diferenţieze membrii grupului Fulanis de cei ai grupuli Berom, scandând “nagge”, termenul fulani pentru vite. Cei care nu au răspuns în aceeaşi limbă, au fost măcelăriţi. Bisericile au fost arse alături de alte clădiri.

Corespondenţii BBC în zonă spun că aceia care au încercat să fugă au fost prinşi în capcane de animale şi plase de pescuit şi au fost torturaţi până la moarte.

Au avut loc funeralii pentru victimele măcelului de trei ore din trei sate creştine.

relatări mai detaliate (pentru cei care doresc să urmărească eventualele comentarii şi mai multe fotografii) în GatewayPundit, Reuters, News23, News.Yahoo, SevenSidedCube, JihadWatch

“Ani la rând oamenii de aici au trăit împreună în pace … Nu ştim ce s-a întâmplat” – mirarea unui sătean către un reporter Reuters.

S-a întâmplat un act de jihad, atâta tot. Cine nu este cu noi… dă de dracu’. Cel mai probabil, păstorii din tribul Fulani au început să se simtă mai puternici decât fermierii creştini din tribul Berom. Scenariul clasic în Islam: when you have the upper hand, strike! (când eşti majoritar/superior, loveşte!)

să ne reamintim puţin din Carta nobleţii umane aureolate de lumina Islamului:

Sura 9: 123

“O, voi care credeţi! Luptaţi-vă cu necredincioşii învecinaţi vouă şi aceştia să găsească în voi cruzime, iar voi să ştiţi că Allah este cu cei ce cred.”

Sura 9: 29

“Luptaţi-va împotriva celor care nu cred în Allah, nici în Ziua de Apoi şi nu opresc ceea ce Allah şi Mesagerul lui au oprit; luptaţi-vă împotriva oamenilor Scripturii (adică evreii şi creştinii), care nu recunosc Islamul ca religie a adevărului, până când vor plăti Jizyah (taxa de protecţie, în clasicul stil mafiot) şi se vor supune de bună-voie.”

Walid Shoebat despre Sura 5: 32-33

“Omorâţi-i când îi veţi întâlni, oriunde îi veţi găsi.”(2:191) Acest “ucideţi” nu este o metaforă, ci este acel literal “a ucide”. Este exemplul de crimă a lui Zarqawi chiar în faţa camerelor. Este linşajul pe care-l vedeţi în Ramallah. Este uciderea a milioane de sudanezi în Sudan, tăierea mâinilor şi picioarelor din laturile opuse. Iar aici e dilema: tocmai versetul paşnic, care este citat chiar şi de Bush: “Oricine ia o viaţă fără îndreptăţire, sau pentru vreo stricăciune pe pământ, este ca şi când ar fi ucis întreg pământul.” Veţi găsi acelaşi verset în tradiţia iudaică, dar cei mai mulţi occidentali nu trec mai departe de acest verset, unde se limpezeşte totul: “dar celor care luptă împotriva lui Allah şi aduc stricăciune pe pământ, tăiaţi-le mâinile şi picioarele din părţi opuse şi răstigniţi-i“… literalmente. Iar asta aţi văzut întâmplându-se în Afganistan. La fel aţi văzut în Sudan: multiplele crucificări, asasinate, decapitări, amputări şi execuţii publice. Ei chiar doresc să reînvie Islamul aşa cum obişnuia să fie (sub Sharia). Din acest motiv îl numesc fundamentalism.

Sura 7:124

“Va voi tăia mâinile şi picioarele din părţi opuse şi apoi vă voi răstigni pe toţi!”

Dar să fim atenţi, nu cumva să înţelegem greşit Islamul. Cu siguranţă sunt înţelesuri ezoterice inaccesibile minţilor de rând. Iar presa, DACĂ va mediatiza această tragedie, va avea grijă (de doică) să ne repete că zecile de musulmani implicaţi nu sunt reprezentativi pentru Islam, că, de fapt, Coranul este Nobil şi face parte din marea zestre spirituală a Umanităţii, că, nu-i aşa, Islamul este, în definitiv (care finalitate?) o religie a păcii, omiţând dintr-o ignoranţă tot mai criminală, prin complicitatea la distorsionarea realităţii, faptul că, din mandatul direct şi explicit al profetului pedofil, versetele paşnice sunt abrogate în Coran de cele războinice: MAKE WAR, NOT PEACE!

Când se întâmplă să intraţi pe la o biserică, chiar şi pe fugă, amintiţi-vă de creştinii persecutaţi din ţările majoritar musulmane şi aprindeţi o lumânare şi pentru ei. Aceştia nu se bucură de luxul nostru de a dezbate pe net “cam cum” ar trebui înţeleasă corect (politic) esenţa absconsă a Islamului. Ei pur şi simplu nu mai ajung duminică la Liturghie.

ACTUALIZARE:

România Liberă:

Regiunea din jurul oraşului nigerian Jos, situat în centrul ţării, este afectată în mod regulat de violenţe religioase sau etnice, cele mai multe având, de fapt, ca motivaţie accesul la resurse. În ianuarie, peste 300 de persoane au fost ucise în timpul unor violenţe între creştini şi musulmani.

Costin:
accesul la resurse, spune Romania Liberă. Ucizi sute de femei şi copii strigând Allah akhbar, dar nu pentru că aşa îţi spune Coranul, ci pentru resurse… cum de nu mi-am dat seama?

gmt: România Liberă traduce de fapt o depeşă France Presse, la fel şi EVZ care concentrează şi mai halucinant aceste enormităţi într-o ştire foarte scurtă.

Procesul e descris in Catholic Herald de Fratele Alex Longs, staret al unei manastiri augustiniene din Jos:

“În seria de crize care au cuprins Jos în 2001, în 2008, şi acum, în 2010, strategia Hausa (Fulani) a urmat un model: lansarea de atacuri asupra vieții și proprietății creştinilor (evident, inclusiv asupra bisericilor), în zonele sărace cu populaţie mixtă situată la periferia ghetoizată, astfel încât să se pună capăt prezenţei creştine.

Când praful se așază, se urmărește convingerea creştinilor să-şi vândă proprietăţile distruse cumpărătorilor dispuși Hausa. Strategia a reuşit, zona controlată de Hausa a crescut constant. După criza din 2001 au numit-o cu mândrie ”Republica talibană”. În cadrul acesteia a fost impusă Sharia și n-a mai ramas aici nici o biserica și niciun creștin..” sursa

Ce acces la resurse, sărăcie, lipsă de dialog? E o strategie rece, bine calculată.

Ultimul atac a fost perfect coordonat şi organizat, observă Arhiepiscopul anglican din Jos:

“Chiar şi copiii au fost cu toţii masacraţi – în vârstă de o zi. O femeie era pe punctul de a naște – până și pe ea și copilul nenăscut i-au ucis. Pe toți fără deosebire – femei, copii, bărbaţi.

“Puțin mai târziu în cursul zile, am primit informaţii că un alt sat umplea de morți, iar mai târziu din nou, mai multe cadavre au fost descoperite într-un al treilea sat.

“Când am început să întreb mi s-a spus că au venit musulmani Fulani înarmaţi cu săbii şi cu macete. Atacul a fost destul de sistematic şi de bine organizat. Nu le-a lăsat sătenilor nicio şansă de scăpare..

“Pentru a reuşi aşa ceva trebuie să fii un grup organizat. Vreau să spun, este o stare de asediu militar laolaltă cu poliţia, aşa că pentru a-i reuşi unui grup aşa ceva, trebuie să fie foarte, foarte, foarte, foarte organizat.

“Dar, de asemenea, dacă vă uitaţi la tăieturi, veţi vedea că ele sunt provocate de lame ascuţite şi cele mai multe tăieturi sunt la spate şi la gât. Iar multe capete au fost desprinse de trup. Deci, în opinia mea aceştia sunt într-adevăr luptători.

“E vorba şi de metodă – în două ore, trei sate. Trebuie să fi fost oameni care au ştiut ce au de făcut şi care au fost instruiţi în să facă acest lucru..” sursa

Nişte “păstori” înfometaţi, disperaţi de acces la resurse, nu aveau cum să procedeze atât de calculat.

În urma numeroaselor (OPT) sesizări primite de la numeroșii (OPT) cititori ai „Timpului”, am întreprins o minuțioasă prospecție în rîndul nației noastre covîrșite de OPTimism, pe tema senzaționalelor dezveliri legate de faimoasa strategie-program Văicăroiu: „Fă-ți iarna CARITAS și v(erișo)ara SĂNIUȚĂ (Săniuța este un fel de Bobu la puterea a OPT-a, ambele fiind sporturi olimpice). Munca în teren pentru buna ducere la firescul sfîrșit al anchetei s-a realizat prin bunăvoința unui grup de 88 de redactori, care au interogat circa 888 cetățeni, egal împărțiți pe cap de locuitor, mai ceva ca oțelul defunctei epoci de aur. Dintre opiniile trecătorilor interpelați sau nu, am înregistrat (compus) cîteva, ce convin ideilor noastre despre muncă și viață, respectînd însă marja de încredere de plus-minus 8 la sută (da’ ce mai înseamnă o sută în ziua de azi?…). Am constatat:

A. PREMIZE: În mase (vorbim, de bună seamă, de masele largi, căci de mase strîmte n-am auzit încă) prinde cheag și se dezvoltă pasiunea înmulțirii cu OPT, motivată de speranța:

- proliferării monedei de 8 lei,

- transformării jocului de șeptic în joc OPTic (cu accentul pe primul „O”, altul neexistînd),

- reducerii pluralului polițian de la 500 de aproape 8 x 8 ori, pînă la pluralul octogonal („este cetățeni” va însemna „cel mult șapte” și nu „maximum 499” ca în prezent),

- realizării săptămînii cu 8 zile nelucrătoare.

Analiza rezultatelor astfel culese ne-a condus la următoarele:

B. CONCLUZII, pe care le împărțim în trei categorii (spațiul tipografic limitat nu ne-a permis să le-mpărțim în 8, dar ar fi fost fain! vezi notula (de subsol) 1):

B1. POZITIVE:

- va scădea în mod drastic șomajul – se vor crea în primele trei luni peste un milion de noi locuri de muncă, în urma dezvoltării nemaiîntîlnite a industriei producătoare de case de bani; după alte trei luni vor fi 8 milioane de locuri noi, prin martie circa 64 de milioane ș.a.m.d.

- nici sectorul privat nu va fi neglijat, un avînt însemnat luîndu-l producția artizanală de cîrpe de șters praful, burghie și șperacle, destinate ștergerii, respectiv spargerii respectivelor safé-uri (vezi notula (de subsol) 2).

- tovarășele noastre de viață vor avea de 8 ori mai multe sarcini de dus la bun sfîrșit, de 8 ori mai repede, fapt ce va compensa în bună măsură tragedia diminuării șomajului. Excedentul bărbătesc va fi exportat în China, iar cel femeiesc în Turcia, în sistem barter (la schimb cu rulmenții necesari producției de burghie).

- la nivel guvernamental, vom avea de 8 ori mai mulți miniștri, de 8 ori mai corupți, iar susmenționata strategie-program va revitaliza tema „creșterii zero”, care zero se va înmuți însă cu 8.

- la capitolul nivel de trai-neneacă, cetățenii prinși în joc (ca bădița cu lelița) vor avea o iarnă de 8 ori mai blîndă în case, căci în CET-uri (sau, după caz, sobe) se vor arde banii ce nu vor mai încăpea în safé-uri.

- minunatul joc se va extinde în 8 județe, apoi în 64, 512, urmînd ca la anul pe vremea asta să aibă filiale în 4096 județe.

B2. NEGATIVE:

- vor dispărea (brusc sau treptat) tramvaiele, troleibuzele, autobuzele (umflate), trenurile de călători, căci toți vor avea Mercedesuri și/sau elicoptere. Totuși, șomerii rezultați vor fi rapid asimilați ca lucrători în stațiile Shell, unde se va vinde de 8 – 64 de ori mai multă benzină, cu cifră (predestinat) octanică de 8 ori mai superioară.

- numărul teroriștilor divulgați va fi de circa 8 ori mai mare, fapt ce va provoca anumite sentimente de Securitate și chiar panică în rîndurile maselor.

- Ziua Națională va fi 88 a opta (august adică), iar luna recoltării bobocilor va fi, firește, Octombrie (cînd s-au întîmplat și regretabilele evenimente din 7 noiembrie).

B3. NULE (FIREȘTI):

- cuvîntul „opt” va fi tradus în 8 mai toate limbile lumii, inclusiv în cele mai puțin răspîndite, care vor deveni astfel de 8 ori mai răspîndite.

- jocul de șah se va juca ca Caritas-ul, pe table cu de 8 ori mai multe pătrate, care vor deveni mai mult decît octoedre, ca și capetele pătrate, de altfel.

- și porcii vor deveni octopozi, în consecință PSM-ul va cîștiga 8 la sută, procent transformat iute în 88, cum s-a (OPT) mai întîmplat.

P.S. Veselul președinte va obține în trei luni (dacă apucă) 24 de trandafiri. În caz că apucă, va apuca să fie reales de 8 ori, la fiecare 3 luni.

Notule subterane:

2) În mileniul trecut, în DEX exista forma safé pentru seif, deși era deja denunțată ca oroare de tipar. Cine nu crede, să-l întrebe pe Goagăl, neîncănăscut pe vremea aia.

Mişcarea conservatoare americană s-a născut în anii imediat următori sfîrşitului celui de-al doilea război mondial, din surse diverse şi fără a avea, pentru un timp, o conştiinţă de sine “conservatoare”. Exponenţi ai liberalismului clasic (Friedrich von Hayek, Ludwig von Mises), ulterior rebotezaţi libertarieni, au început să atragă atenţia asupra pericolului reprezentat de expansiunea statului în viaţa economică şi socială, cu efecte grave asupra libertăţii, iniţiativei private şi individualismului. Independent şi aproape concomitent, un alt grup de nemulţumiţi, tradiţionaliştii (Richard Weaver, Peter Viereck, Russel Kirk, Robert Nisbet), a iniţiat o critică diferită, izvorîtă din trauma războiului, pericolul totalitar şi dezvoltarea unei societăţi seculare de masă, dezrădăcinate şi relativiste, al cărei vid moral distruge valorile occidentale şi duce către transformarea cetăţeanului liber, demn, responsabil într-un consumator hedonist şi anarhic. Al treilea grup (Whittaker Chambers, Frank Meyer) a fost format dintr-o serie de foşti radicali marxişti din anii 30, care, oripilaţi de realităţile sovietice, au insuflat Dreptei convingerea fermă că ameninţarea comunistă este reală şi gravă, iar Vestul se află într-o încleştare cu un adversar implacabil ce urmăreşte dominaţia completă a lumii.

Variată şi nelipsită de tensiuni interne, dar reuşind la un moment dat o fuziune a celor trei curente, această mişcare intelectuală a devenit în timp o forţă care, începînd cu anii 60, a reuşit să influenţeze puternic viaţa politică şi să concureze cu succes monopolul liberalismului progresist în arena ideilor şi asupra conştiintei americane.

Mintea Conservatoare, cartea din 1953 a lui Russel Kirk, este una din operele care au impulsionat mişcarea conservatoare în anii formativi şi care continuă să îşi menţină relevanţa şi în prezent.
Prezint în continuare un eseu publicat în 1993, în care Russel Kirk, după o viaţă de studii, cărţi, activitate neobosită ca promotor al conservatorismului, se întoarce la întrebarea primară: ce este conservatorismul?

Zece principii conservatoare

Russell Kirk

Nefiind religie sau ideologie, organismul de opinie numit conservatorism nu are nicio Scriptură Sfânta şi niciun Das Kapital pentru a oferi dogme. În măsura în care este posibil de a determina lucrurile în care cred conservatorii, primele principii ale persuasiunii conservatoare sunt derivate din ceea ce scriitori conservatori de prim rang şi bărbaţi publici au mărturisit în ultimele două secole. După unele observaţii introductive pe această temă generală, voi trece la o listă de zece principii conservatoare.

Poate ar fi bine, de cele mai multe ori, să folosim acest cuvânt, “conservator”, ca un adjectiv în primul rând, deoarece nu există niciun Model Conservator, iar conservatorismul este negarea ideologiei: este o stare de spirit, un tip de caracter, un mod de a privi ordinea civilă a societăţii.

Atitudinea pe care o numim conservatorism este susţinută de un organism de sentimente, mai degrabă decât de un sistem de dogme ideologice. Este foarte plauzibil faptul că un conservator poate fi definit drept o persoană care crede astfel despre el însuşi. Mişcarea conservatoare sau acest organism de opinie poate găzdui o diversitate considerabilă de puncte de vedere despre numeroase subiecte, întrucît nu există niciun examen de testare sau treizeci şi nouă de articole fixe ale crezului conservator.

În esenţă, persoana conservatoare este pur şi simplu cea care găseşte lucrurile permanente mai plăcute decât haosul şi vechea noapte. (Însă conservatorii ştiu, de la Burke, că şi “schimbarea este mijlocul nostru de prezervare”, atunci când este sănătoasă.) Continuitatea istorică de experienţă a unui popor, spune conservatorul, oferă un ghid pentru politică mult mai bun decât schiţele abstracte ale filosofilor de cafenea. Dar, desigur, persuasiunea conservatoare nu se rezumă doar la această atitudine generală.

Este imposibil de întocmit un catalog exact al convingerilor conservatoare; cu toate acestea, eu vă ofer, sumar, zece principii generale; sunt încredinţat că majoritatea conservatorilor ar subscrie la cele mai multe dintre aceste maxime. În diferitele ediţii ale cărţii mele Mintea Conservatoare am enumerat anumite canoane ale gândirii conservatoare – lista diferă oarecum de la ediţie la ediţie; în antologia mea Cititorul Conservator Portabil ofer variaţii pe această temă. Acum vă prezint un rezumat al ipotezei conservatoare, oarecum diferit de canoanele mele din cele două cărţi. În fine, diversitatea de moduri în care opiniile conservatoare îşi pot găsi exprimare este în sine o dovadă că opţiunea conservatoare nu este o ideologie fixă. Principiile particulare accentuate la un moment dat de un conservator vor varia în funcţie de circumstanţele şi necesităţile din acea perioadă. Următoarele zece articole de credinţă reflectă ceea ce accentuează conservatorii din America în zilele noastre.

În primul rând, conservatorul consideră că există o ordine morală de durată. Această ordine este făcută pentru om şi omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale sunt permanente.

Acest cuvânt, ordine, semnifică armonia. Există două aspecte sau tipuri de ordine: ordinea interioară a sufletului şi ordinea exterioară a (bună)stării generale. Platon a predat această doctrină în urmă cu douăzeci şi cinci de secole, dar chiar şi cei educaţi din zilele noastre o găsesc greu de înţeles. Problema ordinii a fost o preocupare principală a conservatorilor, încă din momentul în care “conservator” a devenit un termen politic.

Lumea secolului douăzeci s-a confruntat cu consecinţele hidoase ale prăbuşirii credinţei într-o ordine morală. La fel ca atrocităţile şi dezastrele din Grecia în secolul al cincilea înainte de Hristos, ruinarea marilor naţiuni în secolul nostru ne arată groapa în care cad societăţile ce confundă propriul interes, sau prin adoptarea de controale sociale ingenioase, cu găsirea unor alternative plăcute la ordinea morală, considerată desuetă.

Intelectuali liberali au declarat că pentru un conservator toate chestiunile sociale sunt, la origine, chestiuni de moralitate privată. Înţeleasă corect, această declaraţie este destul de adevărată. O societate în care bărbaţii şi femeile se conduc după credinţa într-o ordine morală durabilă, după un puternic sentiment de bine şi rău, după convingeri personale despre justiţie şi onoare, va fi o societate bună – indiferent ce maşinărie politică ar utiliza – în timp ce o societate în care bărbaţii şi femeile sunt în derivă din punct de vedere moral, ignoranţi de norme şi în principal animaţi de satisfacerea poftelor, va fi o societate rea – oricât de mulţi oameni ar vota şi oricât de liberală ar fi constituţia oficială a acesteia.

În al doilea rând, conservatorul aderă la obiceiuri, convenţii şi continuitate. Obiceiuri vechi permit oamenilor să trăiască împreună paşnic; cei ce distrug obiceiurile demolează mai mult decât ştiu sau ar intenţiona. Prin convenţii – un cuvânt mult abuzat în timpul nostru – reuşim să evităm disputele permanente cu privire la drepturi şi obligaţii: statul de drept este, la bază, un organism de convenţii. Continuitatea este mijlocul de a lega generaţie de generaţie; are importanţă la fel de mare pentru societate cât şi pentru individ; fără ea, viaţa este lipsită de sens. Când revoluţionari de succes au şters obiceiuri vechi, au ridiculizat convenţii vechi şi au rupt continuitatea instituţiilor sociale – de ce, în prezent aceştia descoperă necesitatea stabilirii de obiceiuri proaspete, de convenţii şi continuitate; însă acest proces este dureros şi lent, iar noua ordine socială care apare în cele din urmă poate fi mult inferioară faţă de vechea ordine pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor pentru Paradisul Terestru.

Conservatorii sunt campioni ai obiceiurilor, convenţiilor şi ai continuitaţii pentru că ei preferă diavolul pe care îl ştiu în locul celui pe care nu-l cunosc. Ordine şi justiţie şi libertate, cred ei, sunt produsele artificiale ale unei îndelungate experienţe sociale, rezultatul a secole de studiu şi de reflecţie şi sacrificiu. Astfel, corpul social este un fel de corporaţie spirituală, comparabilă cu biserica; acesta poate fi numit chiar o comunitate de suflete. Societatea umană nu este o maşină care poate fi tratată mecanic. Continuitatea, acest sânge care o animă o societate, nu trebuie să fie întreruptă. Memento-ul lui Burke, cu privire la necesitatea de schimbare prudentă, este în mintea conservatoare. Însă schimbarea necesară, susţin conservatorii, trebuie să fie treptată şi discriminatorie, niciodată dizlocînd toate interesele vechi deodată.

În al treilea rând, conservatorii cred în ceea ce poate fi numit principiul prescriptiv. Conservatorii simt că oamenii moderni sunt pitici pe umeri de giganţi, capabili să vadă mai departe decît strămoşii lor numai din cauza staturii mari a celor care ne-au precedat în timp. Prin urmare, conservatorii subliniază de foarte multe ori importanţa prescripţiei – adică a lucrurilor stabilite prin utilizare imemorială, astfel încât mintea omului să nu capete deprinderi în sens contrar. Există drepturi consfinţite în principal de vechimea lor – inclusiv drepturile de proprietate, de multe ori. În mod similar, moravurile noastre sunt prescriptive în mare parte. Conservatorii susţin că este puţin probabil ca noi, modernii, să facem descoperiri răsunătoare în materie de politică, bune moravuri sau de gust. Este periculos a cântări fiecare problemă trecătoare pe baza judecăţii şi raţionalitaţii private. Individul este necugetat, dar specia este înţeleaptă, declara Burke. În politică am face bine să ne servim de precedent, precepte si chiar prejudecată, deoarece marea întrupare misterioasă a rasei umane a dobândit o înţelepciune prescriptivă mult mai vastă decât raţionalitatea privată măruntă a oricărui om.

În al patrulea rând, conservatorii sunt ghidaţi de principiul prudenţei. Burke este de acord cu Platon că prudenţa este şef printre virtuţi pentru un om de stat. Orice măsură publică ar trebui să fie judecată prin prisma consecinţelor pe termen lung, nu doar prin prisma avantajului temporar sau a popularităţii. Liberalii şi radicalii, spune conservatorul, sunt imprudenţi, deoarece se aruncă înspre obiectivele lor fără a da multă atenţie la riscul de abuzuri noi mai grave decât relele pe care speră să le măture. Aşa cum a spus John Randolph de Roanoke, chibzuinţa se mişcă încet, dar diavolul întotdeauna se grăbeşte. Societatea umană fiind complexă, remediile eficace nu pot fi simple. Conservatorul declară că el acţionează numai după reflecţie suficientă, după ce a cântărit consecinţele. Reforme bruşte şi necrutăţoare sunt la fel de periculoase ca intervenţii chirurgicale bruşte şi necrutăţoare.

În al cincilea rând, conservatorii acordă atenţie la principiul diversităţii. Ei simt afecţiune pentru complexitatea proliferantă a instituţiilor sociale şi modurilor de viaţă stabilite în timp, spre deosebire de uniformitatea îngustă şi de egalitarismul mortificant al sistemelor radicale. Pentru păstrarea unei diversităţi sănătoase în orice civilizaţie, trebuie să supravieţuiască ordine şi clase, diferenţe în starea materială, precum şi mai multe tipuri de inegalitate. Singurele forme de egalitate adevărată sunt egalitatea la Judecata de Apoi şi egalitatea în faţa unei instanţe de drept; orice alte încercări de nivelare vor conduce, în cel mai bun caz, la stagnarea socială. Societatea solicită o conducere onestă şi capabilă, iar dacă diferenţele naturale şi instituţionale sunt distruse, un tiran sau o ceată sordidă de oligarhi vor crea noi forme de inegalitate.

În al şaselea rând, conservatorii sunt temperaţi de principiul imperfecţiunii. Natura umană suferă iremediabil de anumite defecte grave, conservatorii ştiu. Omul fiind imperfect, nicio ordine socială perfectă nu poate fi creată vreodată. Din cauza neliniştii omului, omenirea s-ar revolta sub orice dominaţie utopică şi ar erupe în nemulţumiri violente – sau altfel, ar expira de plictiseală. Căutarea utopiei este menită să se încheie în dezastru, spune conservatorul: noi nu suntem făcuţi pentru lucruri perfecte. Tot ceea ce ne putem aştepta în mod rezonabil este o societate ordonată tolerabil, dreaptă şi liberă, în care unele rele, ajustări defectuoase si suferinţă vor continua să stea la pîndă. Prin atenţia cuvenită pentru o reformă prudentă putem păstra şi îmbunătăţi această ordine tolerabilă. Dar, în cazul în care garanţiile vechi instituţionale şi precauţiile morale ale unei naţiuni sunt neglijate, atunci impuslul anarhic al omenirii devine de nestăvilit. Ideologii care promit perfecţiunea omului şi a societăţii au transformat o mare parte a lumii secolului douăzeci într-un iad terestru.

În al şaptelea rând, conservatorii sunt convinşi că libertatea şi proprietatea sunt strâns legate. Separă proprietatea de posesia privată şi Leviathanul devine stăpânul tuturor. Pe temelia proprietăţii private sunt construite civilizaţii mari. Cu cât este mai răspândită proprietatea privată, cu atât mai stabilă şi mai productivă este o comunitate. Nivelarea economică, susţin conservatorii, nu înseamnă progres economic. Acumularea de bunuri si cheltuiala nu sunt scopuri majore ale existenţei umane; însă o bază economică solidă pentru persoană, familie şi comunitate este mult de dorit.

Sir Henry Maine, în lucrarea Comunităţi Săteşti, sprijină cu fermitate proprietatea privată, diferenţiată de proprietatea comunală: “Nimeni nu are libertatea de a ataca proprietatea multiplă şi să spună, în acelaşi timp, că el preţuieşte civilizaţia. Istoria celor două nu poate să fie separată”. Aceasta întrucît instituţia de proprietate multiplă – adică a proprietăţii private – a fost un instrument puternic pentru bărbaţi si femei de a-i învăţa responsabilitatea, de sprijin al culturii generale, de elevare a omenirii deasupra nivelului de simplu hamalâc, care oferă timp liber pentru gândire şi libertatea de a acţiona. A fi în stare de a păstra roadele propriei forţe de munca; a fi în stare de a vedea munca devenită permanentă; a fi în stare de a transmite proprietatea posterităţii, prin testament; a fi capabil de ridicare de la starea naturala de sărăcie lucie la siguranţa realizărilor durabile; a poseda ceva care este cu adevarat al tău – acestea sunt avantaje greu de negat. Conservatorul recunoaşte că posesia de proprietate stabileşte anumite îndatoriri pentru posesor; el acceptă cu dragă inimă aceste obligaţii morale şi juridice.

În al optulea rând, conservatorii susţin comunitatea voluntară, la fel cum se opun colectivismului involuntar. Cu toate că americanii sunt ataşaţi puternic de viaţa privată şi drepturile private, ei sunt, de asemenea, un popor remarcabil pentru spiritul lor al comunităţii. Într-o comunitate autentică, deciziile care afectează în mod direct viaţa cetăţenilor sunt făcute la nivel local şi în mod voluntar. Unele dintre aceste funcţii sunt efectuate de către organismele politice locale, iar altele de către asociaţii private: atâta timp cât operează local şi sunt caracterizate de acordul general al celor afectaţi, acestea ţin de o comunitate sănătoasă. Dar comunitatea este în pericol grav atunci când aceste funcţii sunt asumate în mod implicit sau prin uzurpare de către o autoritate centralizată. Tot ce este binefăcătoar şi prudent în democraţia modernă este făcut posibil prin voinţa de cooperare. În cazul în care, însă, în numele unei democraţii abstracte, funcţiile comunităţii sunt transferate în direcţii politice îndepărtate – atunci guvernarea reală prin acordul celor guvernaţi devine un proces de standardizare ostil la libertatea şi demnitatea umană.

O naţiune nu este mai puternică decât numeroasele comunităţi din care aceasta e compusă. O administraţie centrală, sau un corp select de manageri şi funcţionari publici, oricât de bine intenţionaţi şi bine instruiţi, nu poate conferi justiţie, prosperitate şi linişte unei mase de bărbaţi şi femei privaţi de responsabilităţile lor vechi. Acest experiment a mai fost făcut înainte şi s-a dovedit dezastruos. Îndeplinirea sarcinilor noastre în comunitate este cea care ne învaţă prudenţă, eficienţă şi caritate.

În al nouălea rând, conservatorul percepe nevoia de restricţii prudente asupra puterii şi pasiunilor umane. În termeni politici, puterea este capacitatea de a acţiona după propriul plac, indiferent de voinţa semenilor. Un stat în care un individ sau un grup restrâns sunt în măsură să domine voinţa semenilor lor fără a da socoteală înseamnă despotism, fie că se numeşte monarhic, aristocratic sau democratic. Pe de altă parte, atunci când fiecare persoană pretinde a fi o putere în sine, societatea cade în anarhie. Anarhia nu durează niciodată mult timp, fiind intolerabilă pentru toată lumea şi contrară faptului ineluctabil că unele persoane sunt mai puternice şi mai inteligente decât cei din jur. Dupa anarhie urmează tirania sau oligarhia, în care puterea este monopolizată de foarte puţini.

Conservatorul se străduieşte să limiteze şi să echilibreze puterea politică, astfel încât anarhia sau tirania să nu poată apare. Cu toate acestea, bărbaţi şi femei din toate epocile sunt tentaţi să răstoarne limitările asupra puterii, de dragul unor avantaje temporare închipuite. Este o caracteristică a radicalului faptul că el consideră puterea drept o forţă a binelui – atâta timp cât puterea cade în mâinile lui. Revoluţionarii francezi şi ruşi au abolit restricţiile vechi asupra puterii, în numele libertăţii, dar puterea nu poate fi eliminată; întotdeauna se va găsi în mâinile cuiva. Această putere pe care revoluţionarii au considerat-o opresivă în mâinile vechiului regim, a devenit mult mai tiranică în mâinile noilor stăpâni ai statului.

Ştiind că natura umană este un amestec de bine şi rău, conservatorul nu îşi pune încrederea în simpla bunăvoinţă. Restricţii constituţionale, controale şi echilibrări politice, aplicarea corespunzătoare a legilor, vechea reţea complexă de restricţii asupra chefului şi poftelor – acestea sunt instrumente de păstrare ale libertăţii şi ordinii pe care conservatorul le aprobă. Un guvern just menţine o tensiune sănătoasă între pretenţiile de autoritate şi cererile de libertate.

În al zecelea rând, conservatorul înţelege că persistenţa şi schimbarea trebuie să fie recunoscute şi reconciliate într-o societate viguroasă. Conservatorul nu se opune îmbunătăţirilor sociale, cu toate că are dubii în privinţa existenţei unei forţe mistice a Progresului. Atunci când o societate face progrese în anumite privinţe, de obicei este în declin în alte privinţe. Conservatorul ştie că orice societate sănătoasă este influenţată de două forţe, pe care Samuel Taylor Coleridge le numeşte permanenţă şi progres. Permanenţa unei societăţi este alcătuită din acele convingeri şi interese pe termen lung care ne oferă stabilitate şi continuitate; fără permanenţă, izvoarele primare din adânc sunt sfărâmate, iar societatea alunecă în anarhie. Progresul unei societăţi îl reprezintă acel spirit şi organism de înzestrări care ne călăuzesc spre îmbunătăţiri şi reformă prudentă; fără progres, un popor stagnează.

Prin urmare, conservatorul inteligent se străduie sa reconcilieze revendicările permanenţei şi cererile progresului. El crede că liberalul şi radicalul, orbi la revendicările juste ale permanenţei, ar pune în pericol patrimoniul lăsat nouă, într-un efort de a ne grăbi către un dubios paradis terestru. Pe scurt, conservatorul favorizează progresul bine motivat şi temperat; se opune cultului Progresului, ai cărui adepţi cred că tot ce e nou este în mod necesar superior la tot ce e vechi.

Schimbarea este esenţială pentru corpul social, gândeşte conservatorul, aşa cum este esenţială pentru corpul uman. Un organism care a încetat să se reînnoiască a început să moară. Dar pentru ca acest organism să fie viguros, schimbarea trebuie să aibă loc în mod regulat, în armonie cu forma şi natura acestui organism, altfel schimbarea produce o creştere monstruoasă, un cancer care devoră gazda. Conservatorul are grijă ca nimic într-o societate să nu fie în întregime vechi, şi ca nimic să nu fie în întregime nou. Acesta este mijlocul de conservare al unei naţiuni, aşa cum este mijlocul de conservare al unui organism viu. Cât de multă schimbare necesită o societate, şi ce fel de schimbare, depinde de circumstanţele epocii şi ale naţiunii.

Acestea sunt aşadar cele zece principii care s-au afirmat cu emfază pe parcursul a două secole de gândire conservatoare modernă. Şi alte principii de importanţă egală ar fi putut fi discutate aici: înţelegerea conservatoare a justiţiei, sau vederile conservatoare despre educaţie. Dar astfel de subiecte, din lipsă de timp, le voi lăsa pentru investigaţia dumneavoastră.

Marea linie de demarcaţie în politica modernă, aşa cum obişnuia să atragă atenţia Eric Voegelin, nu este diviziunea între liberali, pe de o parte, şi totalitari pe de altă parte. Nu, de o parte a acestei linii se afla toţi bărbaţii şi femeile care îşi închipuie că ordinea temporală este singura ordine, că nevoile materiale sunt singurele nevoi si că pot face orice doresc cu patrimoniul uman. De cealaltă parte a acestei linii sunt toţi acei oameni care recunosc o ordine morală de durată în univers, o natură umană constantă si obligaţiile faţă de ordinea spirituală şi cea temporală.

În original:
Ten Conservative Principles

20 de ani mai tîrziu, două “neo-elemente drogate” au venit să îi ureze la mulţi ani iubitului băiat de mingi, aprinzînd lumînări pentru comemorarea victimelor revoluţiei şi ale mineriadelor. Golanii sînt înjuraţi ca la uşa cortului de anturajul lui Iliescu, îmbrînciţi, iar apoi legitimaţi şi arestaţi de poliţie.

Au trecut 20 de ani de la revoluţie. Cu toate astea unele lucruri nu s-au schimbat deloc. Iliescu şi anturajul lui sînt la fel de securistici. Secvenţele de mai sus mă lasă complet dezarmat şi fără cuvinte.

Simplul fapt ca Ion Iliescu nu înfundă o carceră infestată cu şobolani în acest moment este revoltător. Dar secvenţa în care tinerii sînt trataţi în acest mod de tristă amintire este suprarealistă.

via Mediafax

3 marite 2010 – Imaginile de mai sus sînt de acum un an. Anul acesta Ion Iliescu nu şi-a mai serbat ziua de naştere în ţară.

Iliescu apărat de forţele statului poliţienesc român

Anul acesta Ion Iliescu nu si-a sarbatorit ziua pe 3 martie, cand s-a nascut, ci pe 2 martie, motivul fiind unul singur: frica. Pretextand pregatirea discursului pentru un congres inventat, la Paris, Iliescu a sarbatorit intr-un cadru restans, cu o zi mai devreme.

A doua zi: surpriza! Fostul presedinte al UTC-ului se prezinta in jurul orei 18.15 la Ateneul Roman, pentru a asista la un recital extraordinar, cum probabil considera ca i se cuvine pentru merite deosebite in apararea oranduirii socialiste multilaterat dezvoltate.

7 membri ai grupului nostru au ajuns in fata Ateneului pentru a-i ura un sincer La multi ani fostului protejat al familiei Ceausescu. In fata Ateneului era o paza demna de marile summit-uri si congrese internationale. Politie, Jandarmerie, SPP, in uniforme si in civil, toti prezenti pentru a apara “onoarea” lui Ion Iliescu.

Cadourile noastre, reprezentate de un tort cu stegulete URSS si KGB pe el si o pereche de catuse rosii, nu au putut ajunge in posesia fostului demnitar comunist.

Fortele statului politienesc in care traim ne-au saltat pe sus si ne-au escortat pana la statia de metrou Universitate, informandu-ne ca peste 50 de membri ai forte de ordine ne asteptau si pe strada Atena (sediul biroului senatorului Ion Iliescu) cu o zi inainte, sa nu care cumva sa se iveasca vreo problema.

Reamintim ca in urma cu un an, pe 3 martie, grupul Noii Golani a incercat sa inmaneze manipulatorului minerilor din 13-15 iunie 1990 cateva lumanari in memoria victimelor din decembrie 1989 si un tricou cu un mesaj special. Pentru aceasta, 6 dintre noi au primit amenzi de 200 de lei din partea fortelor de ordine, amenzi anulate ulterior in instanta.

Catusele cumparate cu cateva ore in prealabil au fost returne la Sex-shop…
03 martie 2010, ora 20.00
Grupul de actiune Noii Golani

Un Tea Party romanesc

• Te trage de urechi deoarece fetiţa ta de 5 ani, cîntărind 23 de kg, este deja grasă, prezintă risc de boli cardiovasculare şi se prefigurează drept o povară pe sistemul de sănătate public (a cărui funcţionare cere o sănătate exemplară a publicului).

• Te poate aresta dacă refuzi să ştergi fotografia pe care ai făcut-o fiului tău de 4 ani în timp ce se juca într-un mall, deoarece cum poţi să dovedeşti că nu eşti un pedofil?

• Îţi pune beţe în roate dacă vrei să-ţi duci copiii la şcoală cu maşina. Parcările adiacente şcolilor vor fi desfiinţate pentru a combate obezitatea copiiilor. Vedeţi dumneavoastră, părinţi leneşi, doar aşa vor putea copiii voştri să facă puţină mişcare. Statul îi vrea pe copii călare pe bicicletă sau pe jos.

• Te ia la puricat înainte de a-ţi permite să intri cu copilul în sala de concerte a şcolii, pentru a viziona programul de cintece de Crăciun. Iată cum dovedeşti că nu eşti pedofil.

• Îţi ia cu forţa copilul de 2 ani şi îl predă orfelinatului, deoarece ai refuzat să urmezi sfatul medicului de a-l hrăni cu ciocolată, biscuiţi şi cips. Sfatul medicului e mai hrănitor decît mîncarea gătită acasă.

E mult de lucrat la britanici, lăsaţi de capul lor fac ţînci rasişti şi pe furiş se ocupă de grădinărit care discriminează. De aceea este nevoie de grija maternă a statului clientelar. Cetăţeanul e clientul, iar statul e tatăl nostru din birouri, facă-se voia lui, precum în departamente, aşa şi în apartamente.

Datorită filmului şi declaraţiilor sale despre islam Geert Wilders nu mai este un om liber. Trăieşte de mai bine de 5 ani sub protecţia continuă poliţiei, doarme în închisori, cazărmi militare şi altfel de ascunzători. Ameninţările cu moartea vin, bineînţeles, din partea musulmanilor care se simt jigniţi de declaraţiile lui Wilders conform cărora islamul este o ideologie primitivă şi violentă. Un fel de “Dacă mai spui vreodată că islamul este violent îţi tai capul!” Geert Wilders este dovada vie a spuselor lui. Dar adevărul declaraţiilor sale nu contează:

“Este irelevant dacă martorii lui Wilders vor dovedi că observaţiile sale sînt corecte, ce este relevant e faptul că observaţiile lui sînt ilegale”.

…a declarat Procuratura înainte de proces.

via Gates of Vienna