Now that the bombs have exploded, and thousands of newspaper pages and entire days of air time have been devoted to the horror of it all, and to the poor, decent people who are dead and missing, and to the misguided criminals responsible, perhaps we can stand back from it all and catch our breath.

John Simpson – BBC
Comentariu în urma atacului terorist din Londra, iulie 2005

Intenţia acelor “criminali nechibzuiţi” a fost de a ucide fără înştiinţare prealabilă cît mai multe persoane nevinovate cu putinţă şi totuşi din articol lipsesc cu desăvîrşire cuvintele terorist sau terorism. Conform standardului jurnalistic al BBC, astfel de exprimări sînt prea încărcate emoţional şi pun o barieră în calea înţelegerii corecte a fenomenelor violente din societate.

A study released by the EU’s racism and xenophobia monitoring centre astounded experts by concluding that the wave of anti-Jewish persecution over the last two years stemmed from neo-Nazi or other racist groups.

“The largest group of the perpetrators of anti-Semitic activities appears to be young, disaffected white Europeans,” said a summary released to the European Parliament . ” A further source of anti-Semitism in some countries was young Muslims of North African or Asian extraction.

“Traditionally, anti-Semitic groups on the extreme Right played a part in stirring opinion,” it added.

The headline findings contradict the body of the report. This says most of the 193 violent attacks on synagogues, Jewish schools, kosher shops, cemeteries and rabbis in France in 2002 – up from 32 in 2001 – were “ascribed to youth from neighbourhoods sensitive to the Israeli-Palestinian conflict, principally of North African descent.

“The percentage attributable to the extreme Right was only nine per cent in 2002,” it said.

The report on Belgium said most of the fire-bomb and machine-gun attacks on Jewish targets were the result of a spillover from the Palestinian intifada.

The European Jewish Congress accused the EU watchdog of twisting data from the 15 member states to suit its own ideological bias, describing the report as a catalogue of “enormous contradictions, errors and omissions.”

EU ‘covered up’ attacks on Jews by young Muslims – The Daily Telegraph

Increasingly we are discovering new links with the Muslim world. For example researchers at London University have recently uncovered letters indicating that when the first Queen Elizabeth was menaced by the Spanish Armada she turned to Turkish Muslims for help. According to Jerry Brotton, a lecturer at Royal Holloway College, London, a hitherto unnoticed letter from Elizabeth’s security chief and spymaster, Sir Francis Walsingham, to her ambassador in Istanbul showed that it was Turkish naval manoeuvres, rather than Drake’s swashbuckling, which delivered the fatal blow to the Spanish invasion plans.

The letter, ordered the ambassador, William Harborne, to incite the Turks to harry the Spanish navy. It was written in the mid-1580s and has been buried in archives ever since because it did not apparently relate to any major historical event.

But Mr Brotton told the Hay Festival in June: “Walsingham’s plan was ultimately successful. Ottoman fleet movements in the eastern Mediterranean fatally split Philip II’s armada … So alongside all the stories we’re told at school about why the Spanish Armada failed to conquer Britain and destroy Protestantism, we should add another reason: the Anglo-Ottoman alliance brokered by Elizabeth and Walsingham.”

So perhaps the reason that I am speaking to you in English today rather than Spanish lies not with Sir Francis Drake’s derring-do, but with the first Anglo-Turkish alliance. Perhaps that should count for something when Turkey’s membership of the EU comes to be considered in a few years’ time.
. . .
It was the Turks who saved us, because they held up Armada at the request of Elizabeth I.
. . .
Now let’s rewrite that story, let’s use our heritage to rewrite that story so it is truly inclusive.

În realitate, simpla existenţă a scrisorii de solicitare a unui ajutor turc nu înseamnă că ajutorul a fost acordat. O intervenţie a flotei otomane în Mediterana, în favoarea englezilor, ar fi fost documentată în arhivele militare ale imperiului, însă nici un istoric militar turc nu menţionează aşa ceva. Nu e de mirare, flota turcă fusese aproape complet desfiinţată în bătălia navală de la Lepanto din 1571, moment din care puterea maritimă otomană a scăzut considerabil. De altfel, scrisoarea anunţată cu mîndrie multiculturală de domnul Phillips nu era deloc un secret în acea perioadă. Coroana spaniolă avea cunoştinţă de intenţiile Elisabetei I şi în 1585, cu trei ani înaintea invaziei Armadei, Spania şi imperiul Otoman au semnat un tratat de pace care îl obliga pe sultan să nu răspundă unor eventuale cereri de sprijin militar ale reginei Angliei.

Români, faceţi copii! Preşedintele Băsescu ne adresează un îndemn pe şleau să ne înmulţim. Ca să nu ne trezim că sîntem mai puţini decît putem duce ca societate peste cîţiva ani. Băsescu regretă că vîrsta îl împiedică să poată cotiza la pensiile particulare. Dar marea întrebare e dacă într-adevăr populaţia României va ajunge peste cîîţiva ani la doar 16 milioane, cum prognozează specialiştii autohtoni care l-au speriat pe preşedintele României. Sau dimpotrivă, ne vom trezi chiar cu un surplus populaţional de pe urma imigraţiei anticipabile în România membră a Uniunii Europene?

Copiii lui Băsescu

Totuşi, într-o ţară ca România, care a devenit membră a Uniunii Europene, e chiar atît de justificat să luam de bune prognozele demografilor alarmişti? Chiar înainte de a fi fost admisă în UE, ţara noastră a devenit o ţintă pentru imigranţi. În timp ce exportăm muncitori în Spania, România devine o ţintă tot mai atrăgătoare pentru imigranţi mai puţin pretenţioşi, săraci, dar tocmai din acest motiv puioşi, care ar putea rezolva în următorii ani prognozatul nostru deficit de natalitate. Încît, din punct de vedere strict populaţional, dacă România nu renunţă în următorii ani la calitatea de membră a UE, ceea ce e greu de crezut, sau dacă Uniunea Europeana nu dă faliment, ipoteză deocamdată improbabilă, ne putem aştepta la o consistentă si chiar agasantă imigraţie dinspre ţările sărace ale lumii. Băsescu fie că n-a fost prevenit asupra acestei ipoteze, fie că, poate, a preferat s-o ignore, luînd in calcul doar posibilităţile nefolosite de a se reproduce ale romanilor. Mă îndoiesc că apelul prezidenţial la sporirea natalităţii va avea ca efect imediat aglomerarea maternităţilor. Nu cred, de asemenea, că aşa-numita clasă de mijloc pe care Băsescu o imploră să facă mai mulţi copii va lua în serios prezidenţialul îndemn.

Vă implor, faceţi copii

România îmbătrîneşte rapid şi are o rată de fertilitate de doar 1.3 copii, departe de cei 2.1 copii pe femeie care sînt minimul pentru o populaţie constantă pe termen lung. Declinul demografic avansat nu este specific doar României. Toate naţiunile occidentale trec mai mult sau mai puţin prin aceeaşi criză. Suplinirea prin imigraţie a forţei de muncă în descreştere este inevitabilă, însă modelul Uniunii Europene, recomandat fără rezerve de Cristian Teodorescu, este unul de evitat. Uniunea Europeană a început de trei decenii un proiect de inginerie socială prin care europenii sînt înlocuiţi treptat de populaţii musulmane din perimetrul mediteranean şi din Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Acest import pe scară largă are loc în condiţiile în care numeroşi imigranţi au educaţie şi pregătire profesională slabe, iar cerinţele de integrare în culturile gazdă sînt aproape inexistente. La fel de inexistentă este şi o politică la nivelul Uniunii Europene de stimulare a natalităţii europenilor. Cristian Teodorescu predică ortodoxia multiculturalistă şi le spune românilor să nu îşi facă griji, UE va avea grijă de ei. Imigranţii sînt de preferat românilor. Mîine-poimîine, alţi Teodoreşti vor publica studii în care vor dojeni românii că nu sînt destul de toleranţi, vor recomanda ajustarea societăţii la valorile noilor veniţi şi vor înfiera cu mînie multiculturală aşa-zisa “identitate naţională”. La momentul oportun, un comisar autohton al egalităţii şi drepturilor omului va anunţa descoperirea unei scrisori în care Ştefan cel Mare a cerut iertare Înaltei Porţi pentru “nechibzuinţa” de a face război, în loc să dialogheze constructiv şi matur pentru o soluţie paşnică la doleanţele otomane.

Intrînd în Afganistan, Statele Unite şi, ulterior, NATO şi-au asumat sarcina – care, de fapt, nu le aparţinea – de a aduce stabilitate şi prosperitate într-o ţară care nu le-a avut niciodată. Iar acum, dupa ce erorile pe care le-au comis le-au scufundat şi mai mult, aşa cum singure au recunoscut, tot ce pot spera este să iasă în mod cît de cît onorabil la suprafaţă.

Există trei viziuni în acest sens în cadrul NATO. Toate trei sînt influenţate fundamental şi limitate de mentalitatea şi de istoria statelor care le promovează.

Cea americană este oarecum mecanicistă, simplistă. Aşa cum America a fost construită programatic, matematic, de oameni care au găsit acolo condiţiile propice „implementării“ viziunii lor, tot astfel armata americană încearcă să creeze în Afganistan un sistem politic şi o economie după chipul şi asemanarea celor vestice, care nu de puţine ori vin în contradicţie cu obiceiurile locului. Ca într-un program informatic, introduci datele şi scoţi obligatoriu un rezultat unic care trebuie să îţi asigure succesul.

Viziunea britanică este oarecum temperată de experienţa colonială a imperiului pe care Regatul Unit l-a deţinut chiar în regiunea Asiei de Sud. Britanicii sînt conştienţi că lucrurile în zonă sînt complicate. Militarii beneficiază de cursuri de dari, pashtu sau urdu, limbile locale, iar în nord au avut succes cu „gurkas“ – soldaţi nepalezi, cunoscători ai limbii si mentalităţii locale, care au putut comunica mult mai bine cu localnicii şi care au fost priviţi mult mai favorabil de populaţie.

Viziunea franceza identifică cel mai bine realităţile locale: oricît de neprincipială, singura soluţie pentru stabilizarea ţării – în limitele în care acest lucru este posibil – este cooptarea talibanilor la guvernare sub o formă ori alta sau măcar, în prima faza, dialogul cu aceştia. Problema este că majoritatea statelor mari din Europa, cum ar fi Franţa şi Germania, sînt foarte puţin implicate, cu oameni şi bani, în operaţiunile NATO, iar contribuţia lor este periferică. Refuzînd sistematic, la ultimele întîlniri ale NATO şi la rugăminţile secretarului general Jaap de Hoop Scheffer, să trimită mai multe trupe în sudul ţării (regiunea cea mai problematică) cei care ar putea echilibra eventual viziunea britanico-americană cu una mai realistă se mărginesc la a chibiţa de pe margine.

Afganistan: banii din droguri au învins forţele NATO

Venind din partea unei persoane sensibile la libertatea de expresie a lui Ahmadinejad şi care s-a declarat recent dispusă să ia un interviu lui Hitler, nu încape îndoială că Talibanul ar fi onorat să negocieze cu Oana Popescu.